Sport

Cupa TSD la fotbal

11 Castigatorii Cupei de fotbal de la HategMagdalena Şerban

Vineri şi sâmbătă, pe terenul de sport al Colegiului I.C. Brătianu din Haţeg, s-a desfăşurat o mult aşteptată Cupă la fotbal. Evenimentul a fost organizat sub tutela TSD şi a adunat la start opt echipe, fiecare reprezentând câte o organizaţie de tineret din Ţara Haţegului.
De la acţiune nu au lipsit nici seniorii, în frunte cu preşedintele PSD Hunedoara – deputatul Laurenţiu Nistor şi primarul oraşului Simeria, Emil Rîşteiu, veniţi ca să-i susţină pe mai tinerii colegi de partid. Meciurile au fost jucate în sistem piramidal, pe două grupe. Marea câştigătoare a Cupei a fost reprezentanta comunei Pui, care a învins formaţia din Sântămăria-Orlea cu un scor de 2-1. Pe următoarele locuri s-au clasat echipele din Toteşti, Sălaşu de Sus, Densuş, Râu de Mori, Haţeg şi Sarmizegetusa. „Ceea ce s-a întâmplat la Haţeg este o continuare a acţiunii sportive ce a avut loc la Orăştie, acum câteva luni şi mergem mai departe către Valea Jiului. Ideea de bază este să străbatem tot judeţul. Pe parcurs, o să încercăm să introducem şi alte sporturi în competiţie, cum ar fi tenisul de masă, tenisul de câmp, crosul”, a declarat Dacian Ciodaru, preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a tinerilor social-democraţi. „Am gândit această acţiune de ceva timp, iar principalul ei obiectiv a fost socializarea. Ne-am dorit să ne cunoaştem mai bine, noi, cei din Ţara Haţegului şi totodată, să organizăm şi întâlniri sportive, adică, altceva faţă de cele politice”, a declarat Puiu Adrian Badea, preşedintele organizaţiei PSD Haţeg.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura