Bani pentru zonele miniere

05 MINA Aninoasa

Nicolle Ebner

Nouă localităţi din judeţul Hunedoara, afectate de programul de închidere a minelor, vor primi finanţare, de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), pentru investiţii în infrastructură.

Nouă localităţi afectate de închiderea minelor
Prin Hotărârea de Guvern nr. 1.435 din 18 noiembrie 2009, publicată în data de 4 ianuarie 2010, s-a aprobat lista obiectivelor de investiţii din  etapa a III-a a proiectului privind închiderea minelor, refacerea mediului şi regenerarea socio-economică, proiect ce se derulează prin Agenţia Română pentru Dezvoltare Durabilă a Zonelor Industriale (ARDDZI). Finanţarea obiectivelor de investiţii se face sub formă de grant, dintr-un credit extern acordat de BIRD şi, potrivit subprefectului Dorin Gligor (la data emiterii HG din luna noiembrie încă prefect al judeţului Hunedoara), în medie, fiecare din cele nouă administraţii locale hunedorene vor primi câte 1,6 milioane lei, pentru realizarea investiţiilor propuse. Astfel, Aninoasa va primi bani pentru reabilitarea clubului cultural orăşenesc; Băiţa, pentru modernizarea drumului comunal Sălişte-Trestia; Brad, Crişcior şi Ghelari, pentru asfaltarea şi reabilitarea mai multor străzi de pe raza localităţilor; administraţia locală din Lupeni va primi bani pentru reabilitarea şi modernizarea Centrului Vechi; Petroşani, pentru reabilitarea infrastructurii rutiere şi a sistemului de canalizare pe străzile T. Vladimirescu, V. Ţepeş, Aradului din zona Colonie;
Teliucu Inferior va folosi banii pentru Canalizare pluvială în satul Cinciş-Cerna, iar Primăria din Uricani va investi banii în lucrări de reabilitarea şi modernizarea Casei de Cultură.

Demersuri pentru prioritizarea plăţilor în Hunedoara
„Din câte ştiu eu, la vremea când a fost emisă hotărârea de guvern din luna noiembrie, era vorba de o finanţare, în medie, de 1,6 milioane lei pentru fiecare unitate administrativ teritorială. Cât de curând, voi avea o întâlnire cu cei de la conducerea ARDDZI, prin care se derulează programul de finanţare, pentru prioritizarea plăţilor către judeţul Hunedoara. Nu cred că se mai poate pune problema suplimentării sumelor. Eu m-aş bucura enorm să finalizăm investiţiile la nivelul prognozat”, declară subprefectul Dorin Gligor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare