Politica si administratie

Bani europeni pentru gunoaiele hunedorenilor

 02 Mircea Molot  8097

 Nicolle Ebner

 O armată de specialişti va lucra pentru realizarea unui proiect de management integrat al deşeurilor la nivelul întregului judeţ. Ieri, la Consiliul Judeţean Hunedoara (CJH) a avut loc lansarea proiectului „Sprijin pentru AM POS Mediu în vederea pregătirii portofoliului de proiecte finanţate prin Axa 2 din POS Mediu”, pentru şapte judeţe din mai multe zone ale ţării (Bihor, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Braşov şi Ilfov), printre care şi judeţul Hunedoara.

Peste cinci ani, sistem ca în UE
Potrivit responsabilului de proiect din partea AM POS (Program Operaţional Sectorial) Mediu, Victor Ionescu, este vorba de o lucrare amplă, cu bătaie lungă de câteva zeci de ani, iar primarii hunedoreni au sarcina de a pune la dispoziţia „armatei de specialişti”, în cel mai scurt timp, toate documentele necesare accesării de fonduri, precum şi planuri de investiţii pe termen de 30 de ani. Portofoliul de şapte proiecte trebuie să fie gata până în luna ianuarie 2011, pentru cele acceptate la finanţare fiind prevăzut un interval de un an, în vederea organizării licitaţiilor şi a primelor transferuri de fonduri. Realizarea primei etape a proiectelor declarate eligibile se va încheia după alţi trei ani. „Dacă lucrurile vor merge bine, peste cinci ani, în judeţul Hunedoara vom avea un sistem integrat de managementul deşeurilor, realizat în totalitate pe bani europeni. La capitolul managementul deşeurilor, 35 de judeţe din România sunt la nivelul la care era UE în 1990”, a menţionat responsabilul de proiect, la sfârşitul prezentării acestuia. În cadrul POS Mediu, Axa 2, administraţiile locale pot accesa fonduri europene nerambursabile în valoare de 4,5 miliarde de euro, pentru managementul deşeurilor, una dintre etapele proiectului fiind înfiinţarea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară, condiţie deja îndeplinită de judeţul nostru.

Hunedoara, cu un pas înaintea celorlalţi
Judeţul Hunedoara stă mai bine decât altele şi la capitolul colectarea deşeurilor. Aria de acoperire a serviciilor de salubritate este de 100 la sută în mediul urban şi de 92 la sută în mediul rural. Din cele nouă deponeuri din judeţ, patru au fost închise (Geoagiu, Călan, Uricani şi Lupeni), deoarece erau neconforme, iar celelalte cinci au termen de închidere 2015-2016, mai puţin groapa de gunoi din Rapolt, care trebuie închisă în acest an. Conform datelor oficiale prezentate de preşedintele CJH, Mircea Ioan Moloţ (foto), administraţiile locale din Brad, Haţeg, Petrila, Vulcan şi Petroşani au atras investiţii de aproape şase milioane de euro, pe baza unor proiecte privind managementul deşeurilor. „Axa de finanţare pentru proiectele de mediu este foarte importantă pentru judeţul Hunedoara, în special pentru dezvoltarea infrastructurii turistice. Am întâlnit foarte mulţi străini care spuneau, unii cu ironie, alţii cu părere de rău, că avem o ţară şi o zonă frumoasă, dar nu ştim să o păstrăm curată”, a declarat Mircea Ioan Moloţ.

Instruirea primarilor
 Programul a fost prezentat, ieri, primarilor hunedoreni, la discuţii participând reprezentanţi ai ministerului Mediului, ai CJH şi Prefectură, ai consultantului internaţional care urmează să întocmească master planul, precum şi ai celor 17 operatori de salubritate din judeţ, alături de reprezentanţi ai direcţiilor deconcentrate implicate în acest domeniu. Nu a răspuns „prezent” la apelul organizatorilor, reprezentantul Gărzii de Mediu.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura