Sport

Automobilism F1. Lewis Hamilton testat pozitiv cu Covid-19

Pilotul britanic Lewis Hamilton (foto) a fost  testat pozitiv la Covid-19. luni dimineaţă, după victoria înregistrată în Marele Premiu al Bahrainului și s-a declarat „devastat” de faptul că nu va putea concura în următoarea cursă din Campionatul Mondial de Formula 1, care va avea loc la finalul acestei săptămâni în aceeaşi ţară din Golful Persic, el fiind nevoit să rămână în izolare în camera sa de hotel.

„Sunt devastat că nu voi putea concura în weekend-ul viitor, De la începutul sezonului, în iunie, echipa mea şi cu mine am luat toate măsurile de precauţie posibile şi am respectat la literă protocoalele oriunde am mers, pentru a rămâne în siguranţă şi sănătoşi. Din păcate, chiar dacă toate cele trei teste efectuate săptămâna trecută au fost negative, m-am trezit ieri (luni) dimineaţă cu câteva simptome uşoare şi am cerut un alt test, care s-a dovedit pozitiv. M-am izolat imediat, pentru zece zile”, a precizat Hamilton pe reţelele de socializare.

„Sunt norocos să am doar simptome uşoare şi fac tot posibilul să rămân în formă şi într-o stare bună de sănătate. Vă rog să aveţi grijă de voi, nu putem fi niciodată prea atenţi. Această perioadă este stresantă pentru toată lumea şi trebuie să ne asigurăm că avem grijă de noi şi de ceilalţi”, a adăugat britanicul.

Mercedes urmează să anunţe cât mai rapid numele înlocuitorului lui Hamilton pentru cursa care va avea loc duminică la Sakhir, principalul favorit fiind pilotul de rezervă belgian Stoffen Vandoorne.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura