Sport

Autobergamo, victorioasă din nou în faţa campioanei en-titre

1-autobergamo-12-septembrie-pagina-11Ovidiu Mănăstire

După ce acum două săptămâni a învins-o pe City’us Tg. Mureş în Supercupa României, trupa antrenată de Florin Ignat a trecut încă o dată de campioana României, de această dată în campionat. Alb-vişiniii s-au impus cu 7-3 pe teren propriu, victoria nefiindu-le pusă în nici un moment la îndoială.

Valoarea le-au adus diferenţa
Cu un lot valoric superior, devenii au deschis scorul în minutul 5, prin Cristian Obadă dar golul a fost precedat de o accidentare gravă a lui Cesar Ribeiro, din tabăra oaspete. Fără a lăsa piciorul de pe acceleraţie, trupa alb-vişinie şi-a majorat diferenţa peste patru minute, marcând de două ori în decurs de câteva secunde, prin Paulo Ferreira şi Cristi Matei. Scorul pauzei a fost  3-1, Cardenas reducând din diferenţă pentru City’us.

Nuno Coco, „dublă” la aniversare
Deşi a adoptat jocul fără portar,echipa campioană nu a putut opri tăvălugul gazdelor. Astfel, devenii au punctat de două ori în prima jumătate a reprizei secunde, prin Tacot şi Nuno Coco. Pentru portughez a fost o încununare a aniversării sale, el împlinind în ziua meciului vârsta de 35 de ani. Cardenas a mai redus o dată din diferenţă însă Nuno Coco a reuşit „dubla”, dintr-un penalty scos de Al-Ioani. Până la final, ambele grupări au mai punctat câte o dată, Cardenas realizând hattrick-ul cu un vole din careu iar Cristi Matei a stabilit scorul final, din lovitură de la 10 metri.

„Dacă facem ce trebuie, nu vom avea probleme!”
Mulţumit de parcursul echipei sale din acest început de sezon, antrenorul-jucător de la Autobergamo, Florin Ignat, crede că important e ca jucătorii să rămână concentraţi şi să trateze serios fiecare partidă. „Important e că am câştigat cele trei derby-uri, chiar dacă la Timişoara am avut şi puţin noroc. Avem o săptămână relativ mai uşoară apoi urmează alte două jocuri foarte grele, sper ca echipa să se omogenizeze, pentru că sunt mulţi jucători noi. Ştiam că azi va fi mai greu ca în Supercupă, le-au intrat trei jucători importanţi, dar băieţii au înţeles, s-au mobilizat şi e bine că am câştigat”, a spus Florin Ignat după victoria în faţa campioanei. Deşi multă lume înclină să creadă că Autobergamo nu mai poate fi oprită de nimeni în acest sezon, Florin Ignat e precaut, fiind conştient că pe alb-vişiniii îi aşteaptă un drum lung şi dificil. „Multă lume crede că nu ne mai poate opri nimeni dar aşa credeam şi noi anul trecut. Ne aşteaptă meciuri dificile, finala se va disputa după un sistem mai greu dar dacă facem ce trebuie şi ne mobilizăm, eu cred că nu vom avea probleme”, a mai spus Ignat. Autobergamo va juca următoarea partidă de campionat în deplasare, cu KSE Tg. Secuiesc, luni, 19 septembrie, de la ora 17.00.

AUTOBERGAMO DEVA 7 (3)
Iancu – C. Matei (cpt), Ferreira, Al-Ioani, Nuno Coco. Au mai jucat: Toniţa – Ignat, Obadă, Tacot, Pânzaru, Drăgoiu. Antrenor: Florin Ignat
CITY’US TG. MUREŞ 3 (1)
Molina – Cesar Ribeiro, Duque, Covaci (cpt), Cardenas. Au mai jucat: Stoica, Csala, Ţîpău, Togan, Pop, Kusmodi, Boroş. Antrenor: Cosmin Gherman
Arbitrii: Marian Ivănescu (Bucureşti) – Georgian Ionescu (Buzău)
Au marcat: Obadă (5), Ferreira (9), C. Matei (9, 40 – lov. de la 10 metri), Tacot (26), Nuno Coco (30, 38 – penalty) – Cardenas (16, 37, 40)
Sala Sporturilor din Deva, spectatori 500

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura