Sport

Autobergamo şi-a asigurat calificarea în finala campionatului

Gruparea deveană de futsal a făcut pasul spre ultimul act al play-off-ului Ligii I după ce a învins şi în a doua partidă a semifinalelor, scor 3-1, pe Futsal Klub Odorheiu Secuiesc. Devenii au ratat o sumedenie de ocazii şi l-au pierdut pentru cel puţin două meciuri pe Adrian Pânzaru, care a fost eliminat pentru o altercaţie cu Szecsi.

L-au făcut mare pe Grigoraş
Conştienţi că trupa harghiteană îşi va juca ultima carte în lupta pentru calificare, alb-vişiniii au încercat să-şi asigure din start un avantaj care să le dea linişte în joc. Însă, internaţionalul Andrei Grigoraş a fost în zi mare, salvând din toate poziţiile. Totuşi, în minutul 16, reduta Odorheiului a cedat, Paulo Ferreira finalizând un atac prelungit purtat cu Nuno Coco şi Ique. Oaspeţii au dat replica imediat, Laszlo Szocs egalând după un contraatac la care au mai luat parte Tamaş şi Mihaly.

„Dubla” lui Nuno Coco a adus liniştea
Prima parte s-a încheiat cu un scor egal, dar repriza secundă a fost începută de fiecare echipă cu câte un jucător mai puţin. În pauză, în drum spre vestiare, Adrian Pânzaru şi Barna Szecsi au avut o altercaţie şi au fost eliminaţi de arbitru. În primul minut de la reluare, Autobergamo a revenit din nou în avantaj, Nuno Coco învingându-l pe Grigoraş. Oaspeţii au presat, în căutarea golului egalării, dar Autobergamo şi-a asigurat liniştea în finalul partidei, după ce acelaşi Nuno Coco a realizat „dubla”, finalizând după o acţiune personală a lui Florin Matei. Devenii şi-au îndeplinit astfel obiectivul propus înaintea semifinalelor, calificarea prin numărul minim de partide şi aşteaptă să-şi afle adversarul din ultimul act. Astăzi, la Galaţi, se întâlnesc United şi Informatica Timişoara, o victorie a gazdelor urmând să împingă disputa în duelul decisiv care va avea loc mâine.

AUTOBERGAMO DEVA 3 (1)
Iancu – C. Matei (cpt.), F. Matei, Paulo Ferreira, Nuno Coco. Au mai jucat: Pânzaru, Obadă, Tacot, Ignat, Ique, Cesar. Antrenor: Florin Ignat
FUTSAL KLUB ODORHEIU SECUIESC 1 (1)
Grigoraş – Szecsi, Biro, Laszlo Szocs, Manya. Au mai jucat: Tamaş, Mihaly, Lorand Szocs, Szabo. Antrenor: Zoltan Jakab
Arbitrii: Vlad Ciobanu – Bogdan Hanceariuc (ambii din Iaşi)
Au marcat: Paulo Ferreira (16), Nuno Coco (21, 35) – Laszlo Szocs (17)
Sala Sporturilor din Deva, spectatori 700
(Ovidiu Mănăstire)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura