Actualitate

Funcţionar de la APIA Hunedoara, arestat pentru luare de mită

Natalia Bumbac

Şeful biroului local al APIA din municipiul Hunedoara, Florin Opriş, a ajuns în spatele gratiilor, după ce a fost prins în flagrant luând mită de la un fermier. Funcţionarul a fost pus sub urmărire penală într-un dosar instrumentat de DNA – ST Alba Iulia pentru luare de mită şi trafic de influenţă.
Anchetatorii susţin că în perioada 2011 – 2015, Florin Orpiş a pretins şi a primit de la un fermier (martor în cauză) suma totală de 145.000 de lei. Banii i-a primit printr-un intermediar şi reprezentau o parte din subvenţiile alocate pe terenurile fermierului. În schimbul acestei sume, funcţionarul de la APIA Hunedoara a lăsat să se creadă că are influenţă asupra primarului comunei de domiciliu a fermierului, pentru a-l determina pe acesta să-i acorde martorului o suprafaţă de teren (păşune) mult mai mare decât cea pe care o primise iniţial. În data de 4 mai 2017, în contextul menţionat mai sus, Opriş a primit de la fermier suma de 25.000 lei. Moment în care a fost prins în flagrant de către oamenii legii. Procurorii DNA i-au realizat flagrantul chiar la el acasă. Bărbatul a fost dus cu propunere de arestare preventivă la Tribunalul Alba, instanţă care a admis cererea procurorilor. Decizia tribunalului nu este definitivă, putând fi contestată la instanţa superioară.
Directorul APIA Hunedoara, Marcel Socol, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că, imediat ce va primi documentele de la DNA privind situaţia juridică a lui Opriş, îl va suspenda din funcţie, conform legilor în vigoare.

One thought on “Funcţionar de la APIA Hunedoara, arestat pentru luare de mită

  • APIA – o organizatie fara rost.
    Mai mult de 68 % din proprietarii de teren au renuntat la subventii, din cauza neprofesionalismului angajatilor acestei „institutii” (de cumetrii politice), care doar dubleaza agentii agricoli din primarii.
    Hai, … la gara. Ca toate agentiile aAPIA sunt pline de ciorditori si pilangii.
    Verificati terenurile primarilor si neamurilor acestora.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura