Sport

Autobergamo înfruntă United Galaţi în duel direct pentru primul loc

Ovidiu Mănăstire

Gruparea alb-vişinie va debuta mâine oficial în anul 2017, urmând să întâlnească pe teren propriu gruparea United Galaţi, actualul lider al Ligii I de futsal. Devenii vor fi lipsiţi de două piese importante în acest derbi, Adrian Pânzaru fiind suspendat iar Florin Ignat e accidentat.

Ascendent moral în faţa gălăţenilor
La un punct în spatele gălăţenilor, devenii au doar varianta victoriei pentru a reveni în poziţia de lider al Ligii I de futsal. În tur, cele două grupări au terminat la egalitate, scor 3-3, după un meci dramatic, dar la Deva, United nu a obţinut nici un punct în patru partide jucate, trei în campionat şi una în Cupa României. Autobergamo nu se poate baza în acest duel pe Adrian Pânzaru, care este suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene, şi nici pe antrenorul-jucător, Florin Ignat, care s-a accidentat la un antrenament. Acesta are o problemă la menisc, urmând să efectueze un control mai amănunţit.

Internaţionalii, reveniţi târziu de la lot
În plus, gruparea alb-vişinie a avut cinci jucători la lotul naţional al României, care a disputat miercuri şi joi o „dublă” amicală cu Turcia, aceştia întorcându-se la Deva abia în cursul nopţii de joi spre vineri. „Din păcate, nu ne putem baza pe Pânzaru şi Ignat, ultimul urmând să lipsească ceva mai mult timp. Însă şi aşa trebuie să câştigăm, având publicul de partea noastră”, a spus Dorin Popa, preşedintele lui Autobergamo Deva.

United, echipă fără individualităţi
United Galaţi este surpriza plăcută a acestui campionat, echipa antrenată de David Asandei impresionând mai mult prin forţa grupului decât prin individualităţi. Totuşi, cel mai important jucător al gălăţenilor, Andrian Laşcu, este incert pentru meciul de azi, iar ultimul venit la United, brazilianul Kailon Borges, nu are încă drept de joc. „Ne vom încărca bateriile la maxim, astfel încât la ora primului joc oficial să fim în formă. Chiar dacă vom avea meciuri la Deva şi Tg. Mureş şi acasă cu Timişoara, contracandidate la podium, vom face totul să ne asigurăm un culoar favorabil pentru play-off”, a spus antrenorul lui United Galaţi, David Asandei. Meciul Autobergamo Deva – United Galaţi, din etapa a XVI-a a Ligii I de futsal, se va juca mâine, de la ora 16.00, la Sala Sporturilor din reşedinţa judeţului. Partida va putea fi urmărită în direct şi la TV, pe postul Digisport 3.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura