Autobergamo Deva – prima victorie în play-off

17 aprilie 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Nicolae Gavrea

Cu ochii pe ce se va întâmpla astăzi la federaţie (în bătălia dintre Burleanu vs. Lupescu pentru funcţia de preşedinte), să vorbim şi despre prima etapă din play-off-ul Ligii I la futsal. Campioana României en titre, Autobergamo Deva, a evoluat în prima etapă din grupa semifinală, în deschiderea play-off din acest campionat, în deplasare la CSM Politehnica Iaşi.

Echipa gazdă şi-a luat toate măsurile de precauţie pentru acest joc, mai mult, partida nu s-a transmis pe canalul oficial al federaţiei Futsal România, deşi este o obligaţie statutară, dar cine să mai urmărească şi aceste aspecte. Studenţii de la Iaşi au dat o replică bună echipei din Deva şi au menţinut egalitatea de pe tabelă până aproape de mijlocul primei reprize. Scorul a fost deschis de către Cristian Obadă, care l-a executat pe portarul gazdelor în min.16, pentru ca în minutul următor Robert Matei să mărească avantajul echipei devene la două goluri.
După pauză, gazdele au încercat să menţină o presiune constantă în joc, au şi marcat (în min. 24 scorul a fost 1-2, iar în 34 tabela arăta 3-4 pentru deveni), dar Autobergamo a făcut un joc bun, cu ambiţia necesară pentru o victorie. Au marcat în repriza secundă Ferreira, Tacot şi Robert Matei (de două ori), astfel că echipa noastră a reuşit prima victorie, cu scorul de 6-3.
Două etape interesante: pe 22 aprilie: Informatica Timişoara – Politehnica Iaşi, iar pe 25 aprilie, la Deva, Autobergamo întâlneşte una dintre echipele pretendente la titlu – Informatica Timişoara, deţinătoarea Cupei României, ediţia 2018.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Medicul veterinar Constantin Mihăilă este protagonistul ediţiei de sâmbătă a campaniei „Premianţii fără premii”

Campania „Premianţii fără premii” continuă să ne invite să ieşim în stradă pentru a omagia oameni dintre şi de lângă...

Diminuarea activului net al societăţii la mai puţin de jumătate din valoarea capitalului social subscris

Posibile implicaţii pentru desfăşurarea activităţii în condiţii de continuitate Potrivit prevederilor art. 28 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991,...

Termocentrala Mintia a rămas fără gaz metan

     Termocentrala Mintia a rămas fără gaz metan din cauza unei datorii de 1,7 milioane de lei la Transgaz,...

Închide