Au început pregătirile pentru instalarea Episcopului Devei şi Hunedoarei
Nicolle Ebner
Mai bine de şapte ore a petrecut, miercuri, Preasfinţitul Părinte Gurie Gorjeanul (foto), ierarhul titular al nou înfiinţatei Episcopii a Devei şi Hunedoarei, cu preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, dovadă de strânsă şi fructuoasă colaborare, dar şi de recunoaştere a celei mai importante instituţii a judeţului.
Patriarhul Daniel a confirmat participarea
Este a doua întâlnire a celor doi, dar şi cea mai importantă de până acum, deoarece s-a stabilit o serie de detalii importante, în vederea desfăşurării ceremoniei de instalare a noului Episcop, eveniment ce va avea loc duminică, 29 noiembrie. Potrivit preşedintelui CJH, Mircea Ioan Moloţ, „până acum, preasfinţiile lor erau în cumpănă, dacă la eveniment va participa şi Patriarhul Daniel. După discuţia de miercuri, cu ÎPS Gurie Gorjeanul, este sigură prezenţa Patriarhului la acest eveniment istoric pentru judeţul Hunedoara”.
Peste 700 de invitaţii scrise…
În prima fază, sediul Episcopiei Devei şi Hunedoarei va fi în clădirea Protopopiatului din Deva, instituţia urmând să fie mutată, temporar, într-o altă locaţie, ce va fi pusă la dispoziţie de primarul Devei, Mircia Muntean. În cele din urmă, Episcopul Gurie a ales, din variantele propuse de preşedintele CJH, şi locaţia viitorului sediu al Episcopiei, dar această informaţie rămâne, deoacamdată, ţinută sub tăcere. „Vom purcede, în şedinţa din 20 noiembrie, să facem lobby în rândul consilierilor judeţeni, pentru cumpărarea spaţiului în care să funcţioneze episcopia”, menţionează totuşi, Mircea Ioan Moloţ. Tot miercuri, s-au stabilit şi hotelurile în care se vor caza înaltele feţe bisericeşti care vor veni, la Deva, încă de sâmbătă, 28 noiembrie. Numai pe invitaţii scrise, se aşteaptă participarea a peste 700 de clerici-printre care 52 de episcopi şi mitropoliţi-care, la rândul lor, vor fi însoţiţi de propriii invitaţi.
…zeci de mii de participanţi
„În 29 noiembrie, cred că în Deva vor fi câteva zeci de mii de persoane invitate sau dornice de a sărbători cum se cuvine acest eveniment unic în istoria ultimilor 250 de ani a judeţului nostru. Vor veni toţi cei 250 de preoţi hunedoreni, însoţiţi de enoriaşii lor, la care-i mai punem la socoteală şi pe credincioşii din Deva, Hunedoara şi localităţile apropiate. Sunt convins că nimeni nu vrea să rateze cel mai important eveniment religios al hunedorenilor”, a mai afirmat preşedintele CJH, menţionând că, „în 29 noiembrie, suntem în plină campanie electorală pentru turul doi, iar finaliştii şi susţinătorii lor vor profita de această ocazie. De aceea, spuneam că vor fi prezenţi la ceremonia de instalare, câteva zeci de mii oameni, transportaţi cu autobuzele, din toate judeţele ţării”.
Acces interzis autobuzelor în Deva
De teamă să nu se ajungă la blocarea oraşului şi a DN7, preşedintele CJH va discuta cu şeful IPJ Hunedoara ca, în 28-29 noiembrie, să fie interzis accesul autobuzelor şi microbuzelor, în Deva, pentru că nu sunt suficiente locuri de parcare.
Printre hotărârile adoptate, în zilele de 18-19 iunie 2009, de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, se numără şi cea a „înfiinţării Episcopiei Devei şi Hunedoarei, cu reşedinţa în municipiul Deva şi cu jurisdicţia în judeţul Hunedoara. Gurie Gorjeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, în vârstă de 41 de ani, a fost desemnat să conducă episcopia proaspăt înfiinţată în cadrul unei şedinţe a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe, din 29 octombrie, prin votul secret al membrilor înaltului for bisericesc. Înainte de înfiinţarea noii episcopii, credincioşii hunedoreni au fost, timp de circa 25 de ani, păstoriţi de Timotei Seviciu, actualul arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului.
Tanti Nicolle, te crezi la Scanteia ? Jur, n-am crezut ca voi mai citi vreodata articole scrise in stil comunist. Tu ai vrut neaparat sa imi demonstrezi contrariul. Stiu ca nu te saturi de pupat dosurile liberalilor, dar chiar asa?
Da-i harul Tau, pune in el virtutile ceresti pe care le dai celor care te iubesc pe Tine si da-i binecuvantarea Bisericii Tale intemeiate pe sangele iubitului Tau Fiu.
Fa-l pe dansul fiu adevarat al Bisericii , binecuvantat de ierarhi si iubit de popor ca, deplin luminat cu lumina cunostintei Tale sa duca neamul acesta al Tau, Doamne, pe drumul salvarii din necazurile in care propriile pacate l-au scufundat, spre Soarele Dreptatii, Domnul si Mantuitorul nostru Isus Cristos.
Sfanta Marie,mama lui Dumnezeu,roaga-te pentru noi pacatosii, ocroteste hunedorenii ,neamul si tara noastra! Toate puterile ceresti, aparati pamantul tarii noastre de vrajmasului vazut si nevazut. Toti sfintii, rugati-va lui Dumnezeu pentru noi! Credinciosii greco-catolicii din Deva se roaga pentu armanie intre diferitele confesiuni crestine din judetul Hunedoara ca in final”sa fie una”.