ActualitateFlash

Au început lucrările la autostrada Deva – Orăştie

Carmen Cosman

Ajuns pe şantierul de la Turdaş, acolo unde sâmbătă au demarat lucrările la construcţia autostrăzii Deva –Orăştie, premierul Emil Boc şi-a dat jos sacoul şi cravata, s-a căţărat până în cabina unui  excavator, s-a pus la comenzile utilajului şi nu s-a lăsat până ce n-a turnat prima cupă de pământ pe amplasamentul viitoarei autostrăzi. Chiar dacă nu i-a ieşit din prima, Emil Boc a fost perseverent, mai ales că a fost asistat îndeaproape de un reprezentant al firmei Straco. Astfel, a fost înlocuită tradiţionala tăiere de panglică.

Lucrări de mare complexitate
Autostrada Deva–Orăştie trebuie să se construiască până în 2013, iar lucrările sunt complexe. Potrivit proiectului, această porţiune de autostradă va avea o lungime de 32, 5 km şi cuprinde 21 de poduri, 100 de podeţe, un spaţiu de serviciu, trei noduri rutiere, care vor asigura legătura cu oraşele adiacente Orăştie, Simeria şi Deva, dar va cuprinde şi cel mai mare pod care se construieşte acum în România, peste Râul Mureş, care va avea 720 de metri. E drept, şi finanţarea este pe măsură. Construcţia costă 177,9 milioane de euro, din care 108,9 reprezintă contribuţia europeană, iar diferenţa este asigurată de Guvernul României.  Adică, nu mai puţin de 5,5 milioane de euro pe kilometrul de autostradă.

Condiţii stricte de finanţare
Autostrada va avea patru benzi de circulaţie, câte două pe sens, şi două benzi de staţionare. Cei doi oficiali
prezenţi la inaugurarea lucrărilor, premierul Emil Boc şi ministrul Transporturilor Anca Boagiu, au dat asigurări că lucrările vor fi atent monitorizate. „Avem nişte termene foarte precise şi un grafic bine stabilit de lucrări. Asta înseamnă august 2012, primul tronson finalizat, februarie 2013, întreaga autostradă Deva – Orăştie încheiată şi pe care să se poată circula. Vom face o evaluare periodică a lucrărilor, vom începe plata avansurilor, conform legii, dar bani suplimentari nu vor fi alocaţi, dacă nu se respectă graficul de lucrări potrivit celor asumate în contract”, a declarat primul ministru la Turdaş. Iar Anca Boagiu a subliniat că: „Putem spune astăzi că au început construcţiile pe Coridorul IV paneuropean, ceea ce am promis că se va întâmpla. Eu nu pot decât să le urez succes celor de la Straco şi Strabag şi să-i asigur de susţinerea noastră, atâta vreme cât vor respecta graficele şi condiţiile contractuale pe care şi le-au asumat la semnarea contractului”.
Cele două firme care asigură execuţia, Strabag şi Straco, vor primi săptămâna aceasta avansurile stabilite prin contract, care, conform ministrului Transporturilor, sunt de 10-15 la sută din valoarea totală.

5 comentarii la „Au început lucrările la autostrada Deva – Orăştie

  • Dar drumul Petrosani – Voineasa cand se va moderniza si termina de asfaltat ?

  • Bravo Boc! Arata-i lu Antonescu, Tariceanu, Ponta si Nastase cum se face treaba! TAriceanu…guvern cu cea mai mare crestere economica..Autostrada ..ZERO!
    PSD-ul..contract cu Betchel…FURT PE FATA! bataie de joc la adresa contibuabililor! Cel mai scump km de autostrada din lume!

    UITE CA VA ARATA PITICU ca o are mare!

  • „alexander” nu-ti face iluzii.Dac-ar fi avut presiune in instalatie ar fi fost terminata autostrada Soarelui cel putin.Dar,la potenta astora ne vom alege doar cu trasee marcate de panglici inaugurale si cu foarfece tocite.Si ca sa raminem pe tronsonul Deva-Orastie,parca-l vad pe „piticul” tau dotat cum ne-o arata din cabina excavatorului,peste 2 ani,cu motorul oprit,cupa in aer strigind disperat:”Am ramas fara motorina.Nu mai avem cu ce lucra.Nu mai avem bani din cauza faptului ca Rompetrol a scumpit carburantul ca sa se imbogateasca Patriciu si kazahii lui !”Si noi vom ramine in continuare cei mai mari consumatori de telescoape-amortizoare,pivoti,bucse,rulmenti si tot ce tine de rulaj,din Europa.Sau mai sigur vom ramine de caruta,ca helicopter de unde dracu’ ?Drum bun !(in Germania).

  • daca plec de la experientele anterioare, tipic romanesti, iti dau dreptate Johann.. Dar ma gandesc ca ii mana de la spate ideea de a castiga ceva electorat. Sa nu crezi ca nu inteleg, vorba lui Eminescu, „ce-i mana pe ei in lupta”.
    Oricum asa s-a zis si de bucatica aia de autostrada de la Turda la Gilau…SI uite ca piticul a facut-o.
    Am condus pe ea si sa stii ca e Ok. Sigur, e Ok pt. o autostrada tipic romaneasca

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura