Actualitate

Au început lucrările de reparaţii la Gara din Petroşani

Fostul consilier local din Petroşani, Viorel Pascu, ar putea bifa în propria agendă o primă victorie în lupta sa cu factorii de decizie ai Companiei Naţionale CFR Călători.
Petroşăneanul se judecă de doi ani cu compania, pe cheltuială proprie, pentru a o determina să aloce bani pentru reabilitarea şi dotarea gării din municipiul cel mai important al Văii Jiului. De câteva zile, lucrările de reparaţii la Gara din Petroşani au început, fiind şi un merit al fostului consilier local care, în nenumărate rânduri, a scos în evidenţă starea de-plorabilă în care se află obiectivul.
„În aceşti doi ani m-am luptat pentru a obţine condiţii minime decente pentru călătorii şi angajaţii Gării din Petroşani. Am bucuria că impiegaţii îmi spun că vor avea unde să se spele pe mâini şi nu vor trebui să meargă în spatele vagoanelor pentru alte nevoi”, ne-a spus Viorel Pascu.
CFR Călători a alocat o sumă de 2,5 milioane de lei pentru lucrările de reparaţii din Gara Petroşani, bani din care vor fi ridicate peroanele, vor fi înfiinţate toalete şi vor fi schimbate pavaje. Totuşi, Viorel Pascu spune că aceste lucrări nu sunt suficiente şi că vor fi necesare şi alte investiţii în Gara din Petroşani şi că va continua demersurile în acest sens. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura