Sport

Au început Campionatele Europene de Atletism

Nicolae Gavrea

Au început la Berlin, pe Stadionul Olimpic, întrecerile unei noi ediţii a Campionatelor Europene de Atletism. România a plecat la drum cu un număr de 36 de sportivi (18 la feminin şi 18 la masculin) şi cinci dintre aceştia au totuşi şanse la medaliile competiţiei, dacă vor trece de calificările probelor în care vor concura.

Federalii noştrii îşi pun speranţe la calificarea în finale a sportivilor Andrei Gag, la aruncarea greutăţii, Ancuţa Bobocel la 5.000 şi 10.000 de metri, Elena Panţuroiu la triplusalt şi Alina Rotaru la săritura în lungime. Veteranul Marian Oprea, 36 de ani, va lua şi el startul la triplusalt, sportivul de la CSM Bucureşti fiind cel mai medaliat atlet din delegaţie.
Reprezentanta CNS Cetate Deva, Florentina Marincu – Iusco, este prezentă la această ediţie de campionat europen. Ea s-a calificat încă din luna mai şi deşi nu este printre cei care sunt nominalizaţi de către FR Atletism cu şanse la o medalie, rezultatele din ultima perioadă la competiţiile interne şi internaţionale, confirmă faptul că Florentina poate obţine o performanţă de top la Berlin.
Calificările în proba de săritura în lungime la feminin sunt programate mâine dimineaţă, iar finala se va derula sâmbătă de la ora 18.00. Mai multe amănunte de la această competitie în numerele noastre viitoare, cu relatări de la faţa locului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura