FlashSport

Atletul devean Andrei Deliu a stabilit un nou record național

atlet    Atletul Andrei Deliu, legitimat la SCM Deva, a stabilit un nou record național al României în proba de săritura cu prăjina, la nivel de tineret. Sportivul pregătit de Florin Bucur a „zburat” peste ștacheta înălțată la 5,15 metri, depășind cu patru centimetri vechea performanță de 5,11 metri pe care tot el o stabilise în luna februarie, la „Cupa de Cristal”. Performanța a fost realizată sâmbătă în cadrul primei etape a Campionatului Național de Juniori III, în care Andrei a concurat în afara concursului, special pentru a stabili un nou record.

Tot mai sus

Andrei Deliu s-a lansat în cucerirea înălțimilor și stabilește record după record în proba de săritura cu prăjina. Sportivul legitimat la SCM Deva a doborât pentru a doua oară în acest an recordul național al României în această probă a „zburătorilor”, la nivel de tineret. Atletul pregătit de Florin Bucur a concurat, sâmbătă, la București, în afara concursului la etapa I a Campionatului Național de juniori III și a reușit o săritură de 5,15 metri, cu patru centimetri peste cea cu care stabilise precedentul record, în luna februarie, la „Cupa de Cristal”, când devenea campion național la nivel de seniori și tineret. Performanța a fost omologată de Federația Română de Atletism, întrucât atletului i s-a permis să concureze pentru a stabili un nou record național. „Andrei are o tehnică din ce în ce mai bună, iar performanțele sale sunt tot mai valoroase de la o zi la alta. Am solicitat special ca el să participe în cadrul competiției de juniori III, în afara concursului, tocmai pentru a stabili un nou record național, iar el a reușit. Sper ca Andrei să repete aceste sărituri valoroase și la concursurile oficiale și importante din agenda sa competițională din acest an”, a afirmat antrenorul Florin Bucur.

Andrei Deliu este cel mai bun săritor cu prăjina din România la acest moment, el făcând parte din Lotul Național și la Campionatelor Balcanice de atletism indoor de seniori de  la Istanbul, desfășurate în data de 22 februarie. Din păcate, în Turcia, Andrei a concurat cu o prăjină împrumutată și s-a clasat doar pe locul patru. (Ciprian Marinuț)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura