Sport

ATLETISM. Florentina merge mai departe

La finalul acestei săptămâni va de­buta noul sezon competițional în atle­tismul românesc, odată cu tradiționala întrecere de la Bacău. De altfel, con­cursul de la Bacău deschide stagiunea de sală, care se va finaliza odată cu Cam­pionatele Europene de sală, pro­gra­mate la Istanbul (Turcia) la înce­putul lunii martie.

Vicecampioană
Florentina Iușco (foto), legitimată la secția de atletism de la CSM Deva, se pregătește intens pentru prima parte a sezonului competițional. Am găsit-o la antrenamente, alături de prof. Nicolae Alexe și de alți câțiva atleți juniori care vor participa la concursul de la Bacău. Deși s-a confruntat cu mai multe acci­dentări în sezonul trecut, Florentina Iușco a avut un an 2022 bun, cu re­zul­tate remarcabile, atât în sală, cât și în aer liber. Ea a câștigat o medalie de argint și titlul de vicecampioană a țării în sală, iar în aer liber a obținut titlul național și interna­țional al României, precum și o medalie de argint la Balcaniadă. În plus, atleta de la CSM Deva a participat la Campionatul European de sală, precum și la „Mondialele” în aer liber.

Se încheie cu Europenele
Sezonul de sală care începe din această săptămână este unul încărcat, iar antrenorul Nicolae Alexe speră ca eleva sa să obțină calificarea la Balca­niadă și la Campionatul European, am­bele organizate în Turcia. „Sezonul în­ce­pe, pe 14-15 ianuarie, cu «Cupa Bistrița», de la Bacău, o competiție tradițională, menită să verifice forma sportivilor. Apoi avem, la București, între 21 și 22 ianuarie, prima etapă a Campionatului Național, iar o săptămână mai târziu,
tot în Capitală, Florentina va concura la «Romanian Master Athletic». Pe 28 și 29 ianuarie, tot la București, va fi etapa a doua de la «Naționale», iar în calendarul competițional urmează Campionatul Balcanic de la Bursa, din Turcia, pe data de 11 februarie. Tot în februarie, dar în zile de 18 și 19, se va desfășura etapa fi­nală a Campionatului Național. Sezonul de sală se va încheia cu Campionatele Europene, care se vor desfășura în Turcia, la Istanbul, în perioada 2-5 mar­tie. Sper ca Florentina să fie aptă de con­curs, obiectivele noastre principale fiind calificarea la Balcaniadă și la Cam­pionatul European, însă va fi greu, întrucât baremele au crescut foarte mult”, a declarat prof. Nicolae Alexe.
Sportiva a că au crescut mult bare­mu­rile de calificare pentru cele două com­pe­tiții majore ale anului 2023, Cam­pio­natele Europene și cele Mondiale (ulti­me­le or­ganizate în luna iulie la Budapesta), dar cu pregătire atentă și cu ambiție se pot ob­ține rezultatele dorite de cei doi. Oricum, Florentina Iușco are încă potențial pen­tru a par­ticipa la cele două competiții și să reu­șeas­că și o calificare la Jocurrile Olim­pice de la Paris, cu condiția esen­țială: să fie sănătoasă. Succes!

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura