Actualitate

Asistaţii sociali de la Baia de Criş, la pas prin judeţ

Magdalena Şerban

Zece persoane cu probleme sociale şi de sănătate,  dintre cele 35 găzduite de Unitatea Medico-Socială Baia de Criş, au avut parte de momente deosebite, prilejuite de excursia gratuită oferită de instituţie.    
“Am organizat o excursie de o zi, la Mănăstirea Prislop şi la Geoagiu Băi. Le-am asigurat transportul, masa sub formă de pachet şi asistenţa medicală, în cazul în care ar fi fost nevoie de îngrijiri. S-au simţit bine, au avut ocazia să se roage la mormântul părintelui Arsenie Boca şi să revadă staţiunea Geoagiu-Băi. Unii dintre ei nu au mai  fost de foarte mulţi ani în aceste locuri, alţii, poate chiar deloc. Este un gest pe care dorim să-l repetăm. Încercăm, pe cât posibil, să-i menţinem în permanentă legătură cu lumea din exteriorul unităţii, să ia pulsul zilnic al societăţii şi să nu să se rezume doar la grupul din care fac parte. Tocmai de aceea, biblioteca la care au acces, internetul, calculatoarele, dvd-urile şi clubul de socializare vin în ajutorul lor, pentru a nu se simţi izolaţi şi rupţi de lume” a menţionat Călin Petru Marian (foto), directorul UAMS Baia de Criş.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura