EvenimentFlash

Arestaţi pentru evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani

Cristina Ghenea

Trei persoane din judeţ au ajuns în arest, iar o alta a primit interdicţia de a părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile, în urma descinderilor efectuate joi de ofiţerii de la Crimă Organizată, în încercarea de a destructura o grupare infracţională ai cărei membri sunt suspectaţi de evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani. Astfel, Dan Balint, Dorin Şionei şi Călin Udrea au fost trimişi în spatele gratiilor.
Potrivit anchetatorilor, a patra persoană propusă pentru arest, dar care, în urma deciziei instanţei, va fi cercetată în libertate, este deveanul Daniel Nicolae Irinca, de meserie expert contabil.

Prejudiciul se ridică la aproximativ un milion de euro

”În fapt, se reţine că liderii grupării, având calitatea de administratori ai unor societăţi comerciale, au utilizat aceste societăţi pentru derularea de achiziţii intracomunitare de produse laminate, prin interpunerea lor în relaţiile comerciale dintre partenerii externi din Uniunea Europeană şi beneficiarul real al acestor achiziţii, respectiv societăţi comerciale administrate de către alţi membri ai grupării. Prejudiciul total cauzat bugetului de stat prin sustragerea de la plata TVA este estimat până la această dată ca fiind de aproximativ 1.000.000 de euro”, se arată într-un comunicat de presă emis de DIICOT.
Descinderile au fost efectuate joi, de către ofiţerii BCCO Alba Iulia, în opt locaţii din Deva şi din Hunedoara. Nu mai puţin de 16 persoane au fost ridicate şi duse la audieri, iar oamenii legii au confiscat din sediile mai multor firme, documente şi facturi care urmează să fie verificate. Propunerile de arestare a celor patru suspecţi au fost înaintate vineri, magistraţilor de la Tribunalul Alba.

Cine sunt suspecţii?

Dan Balint, fostul patron al firmei Medarom, din Hunedoara, mai are o condamnare de un an de închisoare, cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. În dosarul respectiv, Balint a fost acuzat de achiziţionarea unor produse metalurgice în valoare de peste un milion de lei, pentru care a plătit cu cecuri fără acoperire.
Dorin Şionei a mai fost în atenţia procurorilor, după ce s-a descoperit că, în calitate de administrator al unei firme care se ocupă cu comercializarea de fier beton, a plătit un comisar de la Garda Financiară Timiş, pentru a avea controale fiscale mai uşoare la firmă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura