Actualitate

ArcelorMittal: Negocieri sindicate-administraţie pentru salarii

Sindicatul „Siderurgistul“ continuă acţiunile menite să determine o negociere privind creşterea salariilor angajaţilor de la combinatul siderurgic ArcelorMittal Hunedoara, o discuţie cu administraţia companiei fiind stabilită pentru săptămâna viitoare, a declarat Petru Vaidoş (foto), preşedintele organizaţiei sindicale.
Întâlnirea va avea loc în contextul în care, săptămâna trecută, o parte dintre siderurgiştii de la Hunedoara au protestat spontan, afirmând că negocierile referitoare la capitolul salarizare sunt întârziate cu trei luni de zile. „Am stabilit cu administraţia să avem o întâlnire marţi, 30 octombrie. Aşteptăm atunci şi o variantă de negociere a salariilor propusă de administraţie“, a menţionat liderul sindical.
Sindicaliştii de la Hunedoara au protestat, pe 18 octombrie, în faţa Oţelăriei Electrice, solicitând începerea negocierilor referitoare la creşterea salariilor şi a valorii tichetelor de masă, apreciate ca având cel mai mic cuantum din grupul ArcelorMittal.
Preşedintele Sindicatului „Siderurgistul“ arăta că negocierile ar fi trebuit să înceapă din luna iulie, însă administraţia nu a propus încă nici o variantă de lucru în ceea ce priveşte capitolul de salarizare. „Noi am solicitat o creştere a salariilor de 20 la sută. Bineînţeles că în solicitarea noastră am lăsat loc de negociere. Nu dorim să promitem salariaţilor cifre pe care nu le putem realiza“, a precizat atunci liderul sindical.
Întrebat ce se va întâmpla dacă nu se va ajunge la o înţelegere cu administraţia ArcelorMittal Hunedoara, Petru Vaidoş a precizat că sindicatul a făcut „foarte multe concesii“. El a menţionat că în situaţia în care nu se va ajunge la un numitor comun, deciziile viitoare ale sindicatului vor fi luate împreună cu salariaţii.
În prezent, în cadrul combinatului siderurgic de la Hunedoara lucrează circa 700 de angajaţi. (Sorin Blada, AGERPRES)

One thought on “ArcelorMittal: Negocieri sindicate-administraţie pentru salarii

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura