Aproape două tone de droguri, distruse de poliţişti

11 decembrie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate

Stupefiantele au fost confiscate de poliţişti, inclusiv în judeţul Hunedoara, în urma dosarelor penale instrumentate în perioada 2001 -2019 şi au fost distruse de Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Cele 1.800 de kilograme de heroină, cocaină, canabis, rezină de canabis, amfetamină, opium, M.D.M.A. au fost distruse de un operator autorizat, iar întreaga operaţiune a fost filmată de IGPR. Drogurile au făcut obiectul confiscărilor aferente perioadei 2001 – 2019, în 1.150 de dosare penale soluţionate definitiv de către instanţele de judecată şi unităţile de parchet.
”Distrugerea drogurilor se efectuează periodic, prin incinerare sau prin alte mijloace adecvate, de către o societate autorizată, în prezenţa unei comisii. Aceasta este formată din judecătorul delegat cu executarea, câte un reprezentant al Agenţiei Naţionale Antidrog, al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, un specialist din cadrul formaţiunii centrale specializate în prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri din Inspectoratul General al Poliţiei Române şi gestionarul camerei de corpuri delicte al aceleiaşi unităţi”, a informat IGPR. (M. Gânju)

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Ucis de arborele pe care-l tăia

O tragedie a avut loc în cartierul periferic Saşa, din Petroşani, victima fiind un bărbat de 70 de ani, din...

Bărbatul care a tâlhărit o prostituată, condamnat la închisoare

Bărbatul în vârstă de 28 de ani, Mirel Liviu Sandu, de loc din judeţul Galaţi, dar aciuat prin Deva, aflat...

Percheziţii în patru judeţe, efectuate de poliţiştii hunedoreni de la Serviciul de Investigaţii Criminale

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Hunedoara au efectuat, ieri, miercuri, cinci percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Prahova,...

Închide