Comunitate

Apel al primarului din Vălișoara!

Magdalena Șerban

Deoarece în cazul unei în­mor­mântări, tot greul cade pe rudele în­doliate, mai ales cel de ordin finan­ciar, Camelia Bedea (foto), primarul din Vălișoara, face un apel să se schimbe tradiția. Adică, să nu mai cumpere oamenii coroane de flori, ci să doneze cu bani familiilor aflate în momente de cumpănă și durere.

 

Prea mult plastic și prea puțin ajutor

„Sunt mai multe considerente. În primul rând, rezultă foarte multe de­șeuri pe urma acestor coroane. Plus că cine mai știe care le-a adus și ce scrie pe ele. Devine irelevant gestul. Apoi, o înmormântare este cel mai nedorit eveniment din viața cuiva și de foarte multe ori te ia prin sur­prin­dere. Asta înseamnă că nu te întreabă dacă ai sau nu bani în buzunar. Și să fim sinceri, cheltuielile nu sunt mici. Și așa suferința e majoră, dar devine in­suportabil atunci când trebuie să te gândești și cum să faci rost de sus­ținere financiară ca să poți respecta orânduiala creștină. Bineînțeles, nu instaurăm un regulament, fiecare face cum consideră de cuviință, însă consider că în locul coroanelor e mai bine să ajuți cu contravaloarea lor, tocmai în ideea ca respectivul să poată să se descurce atunci când are maximă nevoie. Ajutăm și oamenii, ajutăm și mediul. Am luat exemplul celor din comuna arădeană Ghioroc care practică acest lucru. Acum doi ani, administrația publică de aici a lan­sat un astfel de apel, așa că deşeurile adunate din cimitire s-au redus cu 70 la sută. Primăria a instalat la capelă inclusiv cutii speciale de colectare a plicurilor cu bani, pe care le deschid rudele îndoliate, după înmormântare. La rândul nostru, vrem să nu mai ajun­gem în postura de a arunca sute de coroane. Recomandăm ca doar fa­mi­lia să aducă coroane, iar ceilalţi să pună un plic cu bani şi câteva cuvinte adre­sate familiei. Repet: este o reco­man­dare, nu o regulă. Haideți să fim oameni și să ne sprijinim semenii”, a fost îndemnul lansat de Camelia Bedea, edilul comunității din Vălișoara.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura