Apa Serv verifică ce apă consumă elevii în școli
Salariații de la operatorul Apa Serv din Valea Jiului au anunțat că vor monitoriza apa de la școlile din zonă. Măsura este important, astfel ca elevii să fie siguri că vor consuma apa de bună calitate în unitățile de învățământ.
Directorul societății Apa Serv, Cristian Ionică (foto), a declarat recent că s-a început monitorizarea apei din școli cu cîteva săptămâni înainte de începerea anului școlar. ”Am vrut să fim siguri că instalațiile interioare care nu au fost exploatate nici în perioada pandemiei, când nu s-a făcut școală, și nici în perioada vacanței, nu au fost deteriorate”, a spus directorul ApaServ.
„Programul de monitorizare a apei potabile este intensificat. Astfel, s-a mărit numărul de recoltări și numărul de puncte de recoltare din unitatea de învățământ. Adică dacă luam la limita de proprietate a unității de învățământ, în funcție de mărimea unității, acum luăm din mai multe locuri din școală”, explică managerul ApaServ, Cristian Ionică. (A.Năstase)
Fantastic…
Dar de ce o unitate de interes public trebuie sa facă profit?
Pe spatele cetățenilor!