Apa Serv Valea Jiului, partener de încredere pentru programul „Şcoala altfel“

28 octombrie 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

Maximilian Gânju

Seria de acţiuni destinate comunităţii, derulate de operatorul de apă şi canal din Valea Jiului, a continuat la Staţia de tratare a apei de la Jieţ. Apa Serv Valea Jiului este unul dintre principalii parteneri ai unităţilor de învăţământ din regiune.
Apa Serv Valea Jiului se implică activ, ca în fiecare an, în desfăşurarea programului naţional „Şcoala altfel”, dedicat activităţilor extraşcolare. După unitatea de tratare a apelor uzate de la Dănuţoni, Staţia de tratare a apei de la Jieţ şi-a deschis porţile, pentru a-i primi pe elevii interesaţi să afle cum ajunge apa potabilă la robinete.
„Astfel, alţi 50 de elevi de la Şcoala Gimnazială «Avram Stanca» din Petroşani au vizitat staţia tratare a apei de la Jieţ. Pe tot parcursul vizitei, elevii au fost însoţiţi de cadrele didactice şi reprezentanţi ai societăţii Apa Serv, care au oferit informaţii amănunţite explicate pe înţelesul lor, privind procesul tehnologic al «drumului apei» de la captare până la robinetele de acasă.
Pe parcursul evenimentului, copiii au înţeles câtă muncă este necesară pentru ca atunci când deschid robinetul acasă, să curgă apă potabilă de cea mai bună calitate”, a precizat Daniel Preda, purtătorul de cuvânt al Apa Serv Valea Jiului.
Prin aceste acţiuni, operatorul îşi propune să contribuie la conştientizarea tinerilor asupra rolului şi importanţei apei, protejării mediului înconjurător şi respectului pentru natură.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
S-a deschis Tabăra „ARC“ Centenar în judeţ

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni şi Ministerul Tineretului şi Sportului organizează, în premieră, în această perioadă, ediţia de iarnă a...

Marcarea a şapte decenii de la arestarea episcopilor greco-catolici din România

Sâmbătă, Biserica Immaculata din Deva a găzduit simpozionul „70 de ani de la arestarea episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma...

Posturi scoase la concurs la Penitenciarul Deva

Opt posturi sunt scoase la concurs de penitenciarul din judeţul Hunedoara, printre ele unul de ofiţer şi şapte de agent.

Închide