Sport

Anul 2018 a fost bun pentru AJ Fotbal Hunedoara

Nicolae Gavrea

Cu câteva zile înainte de finalul anului trecut, conducerea Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara a organizat o adunare operativă a Comitetului Executiv, ocazie cu care a fost făcută şi o radiografie a anului calendaristic recent încheiat, fiind analizate activităţile la nivelul tuturor eşaloanelor competiţionale din subordinea asociaţiei judeţene. La finalul acestei adunări, preşedintele Cristian Petrean (foto) a avut şi o întâlnire cu mass media şi a acordat un interviu pentru publicaţia noastră.
Reporter: Deci, sfârşit de an calendaristic. Care ar fi concluziile dumneavoastră?
Cristian Petrean: Pot să vă comunic că AJ Fotbal Hunedoara a avut o activitate intensă în acest an calendaristic, de la preluarea mandatului în noua sa componenţă. Am avut o serie de activităţi noi, competiţii noi în calendarul judeţean, cred că ne-am dezvoltat foarte mult seria de acţiuni pe care noi le coordonăm. Pe această cale le mulţumesc tuturor membrilor din activ, cluburilor şi asociaţiilor sportive, partenerilor noştri şi dumneavoastră, reprezentanţii mass-media, pentru modul în care au activat în cadrul acestei strategii pe care noi o implementăm. I-am simţit pe toţi aproape şi acest lucru contează foarte mult, deoarece va da roadele pe care noi ni le-am propus.
În acest prim an am reuşit să ne adresăm prin această strategie copiilor de şase ani, până la cei de trecuţi de prima tinereţe, cei care au participat la competiţia de old-boys, iar acest lucru este pozitiv.
Reporter: Recent, a fost prezent în judeţ preşedintele FR Fotbal, dl Răzvan Burleanu, care a participat la premierea sportivilor de la CS CFR Simeria. Aţi reuşit să vă întâlniţi cu acesta?
Cristian Petrean: Da, am avut o întâlnire cu preşedintele, care este foarte aproape de asociaţia noastră. Ne-a sprijinit mereu în acţiunile noastre, pe care le-am organizat împreună cu echipa, de la preluarea mandatului. Avem multe acţiuni realizate în parteneriat cu FR Fotbal, unele finalizate în 2018, iar altele în curs de derulare, acţiuni reuşite. Am fost sprijiniţi şi financiar de către FR Fotbal, care este aproape de noi în activitatea pe care o desfăşurăm, să promovăm şi să sprijinim activitatea fotbalistică din judeţul nostru.
Reporter: Ce perspective sunt pentru 2019?
Cristian Petrean: Astăzi am luat, zic eu, o decizie importantă pentru desfăşurarea competiţiei judeţene din Liga a IV-a. S-a propus să trecem la un sistem play off – play out, membrii Comitetului Executiv au fost foarte receptivi, iar în luna ianuarie urmează să avem o întâlnire cu reprezentanţii echipelor din Liga a IV-a, să discutăm argumentele şi contraargumentele pentru noul sistem şi la viitoarea întâlnire să hotărâm dacă din campionatul 2019-2020 vom introduce acest sistem în judeţ.
Reporter: Ce îşi doreşte Cristian Petrean pentru anul 2019?
Cristian Petrean: Mai multă îngăduinţă din partea cluburilor, să fie mai aproape de noi. Avem proiecte, avem nevoie de sprijinul colegilor din cluburi pentru realizarea acestor proiecte, pentru a le realiza împreună. Tuturor celor care activează în fotbalul hunedorean, spectatorilor şi nu numai lor, le doresc un an 2019 mai bun, plin de satisfacţii şi împliniri. La mulţi ani!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura