Sport

Aniversarea şahului românesc

Federaţia Română de şah a împlinit 90 de ani de existenţă, iar site-ul oficial al forului de la Bucureşti precizează că în luna ianuarie 1925 a avut loc şedinţa oficială de constituire a FRş. Ideea înfiinţării federaţiei se lansase în luna decembrie 1924. Primele cercuri de şah care au răspuns la apelul de formare a Federaţiei au fost „Camera de comerţ”, „Matei Basarab”, „Caissa”, „Vulcan”, „Unirea” din Bucureşti, şi cercurile din Galaţi, Iaşi, Timişoara, Constanţa, Botoşani, Câmpulung şi Chişinău. În total, s-au primit 12 adeziuni, număr considerat suficient pentru ca la 4 ianuarie 1925 să aibă loc şedinţa oficială de constituire a FRş. Consiliul provizoriu de conducere l-a avut ca preşedinte pe farmacistul Adam Henţiescu, iar vicepreşedinţi au fost aleşi toţi conducătorii cercurilor afiliate, dintre care se numărau Mihail Sadoveanu (Iaşi), P. Xantopol (Constanţa), George Mayer (Timişoara), Alexandru Rugină (Botoşani), Toma Aburel (Galaţi), Victor Muntean (Sibiu), Ion Gudju (Bucureşti), I. Margulis (Chişinău). După ce actul de constituire al FR de şah a fost oficializat la data de 14 martie 1926, prin adeziunea a 26 de cercuri de şah din ţară, a fost ales un Comitet Director prezidat de Mihail Sadoveanu, care a devenit preşedintele Federaţiei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura