Actualitate

Angajaţii lunii august la Apa Serv Valea Jiului

Preocupările Apa Serv Valea Jiului pentru ceea ce înseamnă controlul permanent al calităţii apei potabile livrată consumatorilor din regiunea Văii Jiului constituie în mod permanent una din direcţiile prioritare din activitatea întregului colectiv al operatorului regional de apă şi canalizare din Valea Jiului.
Ploile din ultimele luni, creşterea turbidităţii apelor care alimentează staţiile de tratare din componenţa Apa Serv, dar şi creşterea debitelor de apă uzată intrată în staţia de epurare de la Dănuţoni, au generat în mod firesc o activitate ceva mai intensă în cadrul laboratoarelor de analiză a parametrilor apei potabile, respectiv apei uzate deversată în emisar. Acest lucru a stat la baza deciziei luate astăzi, în şedinţa de analiză a activităţii Apa Serv Valea Jiului pentru întreaga lună august 2018, de către noua echipă managerială.
Astfel, conducerea Apa Serv Valea Jiului a decis să acorde titlul de Colectiv al lunii august, întregii echipe de la Laboratorul Central de Analize din cadrul ASVJ, colectiv format din următorii salariaţi: Doina Todor, Alina Gabriela Stoicoiu, Raluca Georgiana Haba, Irina Todor, Margit Bunescu, Rodica Urania Szilveszter, Mariana Gîngu, Ileana Stoica, Florina Bianca Ienulesc, Mihaela Păun, Floare Eva Barcan, Mihaela Daniela Cătlan, Eniko Schuszter, Oana Atanasiu şi Dorina Petrovan.
Similar, şi în ceea ce priveşte desemnarea „Angajatului lunii august“, activitatea prestată în cadrul Laboratorului Central de analize în luna precedentă, i-a adus laborantei Mihaela Daniela Cătlan, unul din titlurile de „Angajat al lunii august“ conferit de conducerea Apa Serv. Alături de aceasta, au mai primit acelaşi calificativ salariaţii: Gabriela Sfia, inginer în cadrul Serviciului Unitate Implementare Proiecte, respectiv Petru Bumbu, instalator în cadrul Secţiei Apă-Canal Petroşani
„Calitatea apei potabile pe care o furnizăm abonaţilor noştri reprezintă un etalon al muncii noastre şi acordăm acestui obiectiv toată responsabilitatea cuvenită. În mod similar, atenţia faţă de mediu reprezintă una din condiţiile impuse de statutul României ca stat membru al Uniunii Europene şi este o obligaţie asumată de noi în contractele de finanţare care ne-au asigurat modernizarea sistemului de epurare a apelor uzate. Pentru controlul permanent al acestor obiective, laborantele noastre de la laboratorul Central al Apa Serv au un rol cheie în activitatea noastră, care deşi nu este la fel de vizibil ca al celorlalte servicii, este unul prezent permanent în calitatea serviciilor pe care le oferim. Din acest motiv, salut decizia colegilor mei de a aprecia strădania colegilor şi colegelor noastre din cadrul Laboratorului central, prin acordarea titlului de Colectiv al lunii august în cadrul Apa Serv. Aşa cum, pentru activitatea lor de succes, îi felicit pe toţi cei care au fost premiaţi astăzi, în cadrul acestui proiect de stimulare a angajaţilor noştri, pe care-l organizăm în fiecare lună”, a declarat Cristian Ionică, directorul general al Apa Serv Valea Jiului.
(Biroul de presă al Apa Serv Valea Jiului)

One thought on “Angajaţii lunii august la Apa Serv Valea Jiului

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura