FlashPolitica si administratie

Andrei şi Tudor Culda sunt totuşi pe lista pacienţilor cu coronavirus

Sorina Popa

Scandalul declanşat de declaraţiile deveanului Andrei Culda (foto), aflat cu fiul său de patru ani la Timişoara, cu coronavirus amândoi, trebuie să se oprească!
Andrei a discutat cu o jurnalistă, spunându-i că nu s-a văzut pe lista cu pacienţii cu coronavirus. De aici, o întreagă polemică, de ce nu sunt cei doi pe lista cu pricina, de ce ascund autorităţile acdest lucru? Totul s-a lămurit, prefectul de Hunedoara, Vasilică Potecă, a pus la dispoziţia cotidianului nostru lista, iar acum toată lumea poate vedea care este adevărul.

Au cerut ajutorul prefectului
Reaminitm că fiul lui Andrei Culda a suferit un transplant de măduvă în urmă cu trei ani şi recent a fost în Italia, pentru verificări medicale.
Redăm mai jos şi declaraţiile făcute de Andrei Culda pentru ziarul nostru:
„În primul rând aş începe prin a-mi cere scuze faţă de domnul prefect Vasilică Potecă, deoarece am văzut că a ieşit un adevărat scandal legat de listele cu cei infectaţi cu COVID-19. În data de 16 martie, am discutat cu jurnalista de la un ziar local online, care m-a întrebat dacă suntem pe liste şi i-am spus că nu ne-am văzut şi că acel copil de patru ani care are legătura cu tânăra din Petroşani nu este Tudor al nostru. Am înregistrarea discuţiei cu ziarista. Noi, miercuri (n.r. – 11 martie), când ne-am întors în ţară, am solicitat autorităţilor locale să nu ne pună în carantină, să ne lase să stăm în izolare la domiciliu, deoarece starea de sănătate a lui Tudor nu permite să stăm închişi într-un spaţiu amenajat de carantină, cu alte câteva zeci de persoane poate sau nu infestate cu noul COVID-19. Autorităţile de la Deva, prefectul Potecă şi cei de la DSP au fost cei care s-au ocupat şi au fost foarte amabili cu noi să fim izolaţi la domiciliu şi protejaţi. Sâmbătă după masă am fost sunaţi de la DSP şi anunţaţi că eu şi Tudor suntem pozitivi, iar soţia şi fiica de nouă luni sunt negative”, ne-a scris Andrei Culda pe mail, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
În urma acestui mesaj şi a scandalului iscat pe marginea lui, am solicitat şi prefectului de Hunedoara, Vasilică Potecă, să ne dea lista cu cei care au contractat virusul nou, ca să vedem dacă Andrei şi Tudor Culda sunt pe lista cu pricina. Şi am constatat, aşa cum se poate vedea mai sus, că ei figurează pe liste la numerele de ordine 13 şi 14. Am ataşat lista cu cei pozitivi de până acum la articol, protejându-i, evident, pe ceilalţi care nu au nici o legătură cu acest scandal.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura