An nou si important pentru atletismul devean

13 ianuarie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Interviu, Sport

Nicolae Gavrea

Debutul noului an a pornit cu dreptul pentru atleţii deveni. Pe unii i-am găsit la antrenamente încă din primele zile ale anului, alţii sunt în cantonamente. Grupa pregătită de prof. Nicolae Alexe (foto) se afla la sala CNS Cetate Deva, având un program deloc uşor.

Reporter: Domnule profesor Nicolae Alexe, un nou început de an competiţional, cu gânduri optimiste vizavi de ceea ce înseamnă participarea atleţilor de la Deva, mai ales cei din grupa pe care o aveţi în pregătire, la competiţiile intrenaţionale. Cum staţi cu pregătirea în această perioadă?
Prof. Nicolae Alexe: Stăm bine. Am finalizat anul de pregătire cu antrenamente pe 31 decembrie şi am reluat pregătirile pe 3 ianuarie, anul acesta. La finalul acestei săptămâni, pe 19-20 ianuarie, vom participa la ediţia din acest an a Romanian Master Atletic la Bucureşti, primul concurs de sală. O săptămână mai târziu, vom merge la Bacău, unde este prima etapă a Campionatului naţional de seniori, tineret şi juniori I, dar şi campionatul naţional universitar. Sunt cele două concursuri de pregătire, după care vom participa în zilele de 6 şi 7 februarie la Campionatele Naţionale de la Bucureşti, etapă de calificare pentru Campionatele Europene de la Glasgow şi pentru Balcaniada de sală de seniori programată la Istanbul.
Reporter: Cum stă cu pregătirea, la acest moment, Florentina Marincu? A trecut ea de etapa de la Berlin, unde a fost supărată pentru nerealizarea obiectivului? Revine în top, prinde baremul pentru CE de la Glasgow, pentru Campionatele Mondiale de la Doha din vară?
Prof. Nicolae Alexe: Ea are realizat baremul pentru Europene încă de anul trecut, dar trebuie să îl reconfirme. Pentru mondiale, baremul este mult mai tare, de 6.75 m, poate fi realizat pe tot parcursul acestei perioade, până în luna august.
Reporter: Giorgiana Timu, cealaltă speranţă la medaliile internaţionale?
Prof. Nicolae Alexe: Giorgiana Timu este bine. Sper într-o participare bună a ei la Balcaniada de juniori şi la Campionatele Europene de juniori I, ea fiind junioară II.
Reporter: Spunea preşedintele FR Atletism, dl. Florin Florea, la vizita pe care a efectuat-o în centrul de la Deva, că îşi pune mari speranţe în ceea ce priveşte participarea tinerei generaţii la competiţiile de mare anvergură. Să avem grijă de tineri, astfel vom avea şi performanţe. Sunteţi de acord cu cele spuse de domnia sa?
Prof. Nicolae Alexe: E bine că se încurajează participarea la competiţiile internaţionale a tuturor celor care au baremurile de calificare şi cred că în perspectivă, atletismul românesc va avea şanse de medalii la europene, mondiale şi la Jocurile Olimpice. Eu ţin să mulţumesc, din nou şi pe această cale, celor din Consiliul local al municipiului Deva şi al Primăriei municipiului, personal domnului primar Florin Oancea, domnului director Adrian Liga, pentru faptul că ne-au sprijinit în 2018 ca să participăm la toate competiţiile la care am avut baremul de calificare obţinut, sperăm să fie alături de noi şi în 2019, un an greu, cu multe competiţii majore, una chiar de calificare la Jocurile olimpice din 2020.
Reporter. Ce îşi doreşte Nicolae Alexe pentru anul competiţional 2019?
Prof. Nicolae Alexe: Îmi doresc sănătate şi numai rezultate bune. Este un an important cu multe competiţii internaţionale – Campionatele Europene şi Campionatele Mondiale Universitare pentru seniori, Jocurile Europei, Balcaniada şi nu în ultimul rând, Campionatele Mondiale de seniori, în septembrie- octombrie la Doha.
Reporter: Ne vedem la Doha, cu dumneavoastră şi cu Florentina Marincu?
Prof. Nicolae Alexe: Sper…

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Din ce este confecționată o canapea extensibilă cu 2 locuri de înaltă calitate?

Canapea extensibilă de 2 locuri în stil clasic Nora sau Vogue, canapea extensibilă de 2 locuri în stil nordic Stockholm...

Deva de altădată, o privire inedită

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a organizat la începutul lunii ianuarie 2019 un eveniment editorial deosebit: lansarea volumului intitulat „Alfabetul...

Joia neagră, cu morţi şi răniţi pe şoselele din judeţ

Ieri, pe şoselele din judeţ s-au produs mai multe accidente rutiere grave, în care două persoane au murit, iar altele...

Închide