Amplasarea bannerelor electorale a fost aprobată

Municipalitatea Petroşani vine cu o serie de clarificări după scandalul izbucnit în urmă cu câteva zile. Săptămâna trecută, PSD a depus la Registratura Primăriei Mu­ni­cipiului Petroşani o cerere cu privire la am­plasarea a 8 bannere în 8 locaţii, pe teri­toriul oraşului. Senatorul PSD Cristian Res­meriţă ar fi vrut aprobarea cererii pe loc, însă primarul Tiberiu Iacob Ridzi (foto) a refuzat pentru că nu erau parcurşi paşii legali.
„În cursul zilei de luni, 12 octombrie, sena­torul Cristian Resmeriţă m-a abordat personal, încercând să mă determine să semnez pe loc cererea PSD de amplasare a bannerelor, în lipsa unui răspuns de la departamentul de specialitate, cu ne­res­pectarea prevederilor legale în acest sens, lucru pe care bineînţeles că l-am refuzat. În aceeaşi zi am fost acuzat tot de senatorul Cristian Resmeriţă că refuz acordarea autorizaţiei cu privire la amplasarea banne­relor, deşi vorbeam despre o cerere depusă doar cu câteva zile în urmă, aflată pe circuitul de avizare. Tot în aceeaşi zi, deşi PSD nu avea aprobare pentru amplasarea bannerelor, deci nu respecta prevederile legale, personal dl. senator s-a asigurat că bannerele sunt amplasate în locaţiile pentru care încă nu aveau aprobarea legală”, a declarat, ieri, Tiberiu Iacob Ridzi.
Tot ieri au fost aprobate cinci locuri din cele 8 solicitate de PSD. ”În această dimi­neaţă am primit rezoluţie cu privire la faptul că din cele 8 locuri solicitate 5 sunt dispo­nibile şi le-a aprobat, solicitând totodată în scris celor de la PSD să identifice alte 3 locaţii. În concluzie, cu privire la această cerere fac precizarea că am răspuns în 5 zile lucrătoare, din cele 30 de zile pe care le aveam la dispoziţie, conform legii. Am soluţionat această cerere cu celeritate, aşa cum procedez cu orice cerere depusă de fiecare cetăţean din municipiul nostru, însă trebuie parcurşi toţi paşii procedurali prevăzuţi de lege”, a precizat Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare