Politica si administratie

Amenajament pastoral şi silvic, în termen la Toteşti

Magdalena Şerban

În vechea formă a legii, amenajamentele pastorale erau obligatorii chiar din acest an, însă s-a obţinut derogare până în 2020. Crescătorii de animale riscau să piardă subvenţia pentru pajişti, pe care o încasează de la APIA, în condiţiile în care nu ar fi avut, pe suprafaţa închiriată, un amenajament pastoral. Nu e şi cazul comunei Toteşti, a cărei conduceri l-a bifat încă din 2018.

„Am dat în arendă pajiştile crescătorilor de animale din cadrul comunei. Deţinem 262 hectare de păşune de şes, iar alpină, neîmpădurită, avem 54 de hectare. Tariful stabilit a fost de 300 de lei pe un hectar arendat. Banii se colectează la buget şi ne prind foarte bine. Plus că îi ajutăm şi pe oameni. Nu avem probleme cu încasarea sumelor respective, fiecare respectându-şi contractul. Nici cu taxele şi impozitele generale nu întâmpinăm greutăţi, oamenii plătind la timp. Ca peste tot, există şi situaţii izolate, când s-a ajuns la popriri sau chiar la soluţionări în instanţă. În mod normal, trimitem înştiinţări, somaţii, dar am trecut şi la executări silite. Legea e lege şi nu avem cum să nu ne supunem. Greul vine din amenzi. Astea ne trag în jos. Din pricina coeficientului de calcul bugetar, care le include ca şi grad de încasare, ne dau de furcă. Cine nu are venituri, prestează ore de muncă în folosul comunităţii. Cei care lucrează, primesc înştiinţare de plată, urmată de somaţie şi apoi de executare silită”, a arătat Tiberiu Pasconi (foto), primarul comunei Toteşti. Pe de altă parte, legat de amenajamentul silvic, acesta susţine că cel aferent unui ocol silvic e gata, iar celălalt e în lucru. ,,Avem 376 de hectare de pădure la un ocol şi 274 de hectare la celălalt ocol. Ne aflăm sub administrarea ocoalelor silvice private, adică Valea Haţegului şi Retezat”, a mai afirmat primarul.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura