Alte ambulanţe noi pentru judeţul Hunedoara!

3 noiembrie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Politica si administratie

Sorina Popa

Vineri au ajuns în judeţ, la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, alte opt ambulanţe noi de tip B2, pentru SMURD. Este vorba de ambulanţe pentru intervenţie şi prim-ajutor.

Preşedintele-director al Asociaţiei Salvital, Petru Mărginean, i-a mulţumit secretarului de stat Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, ”pentru implicarea şi profesionalismul de care a dat dovadă de-a lungul timpului. Mulţumim că nu a uitat de judeţul Hunedoara, al doilea judeţ din ţară după judeţul Mureş în care, în anul 2006 s-a înfiinţat SMURD şi pentru că, în anul 2019 a alocat opt ambulanţe noi de tip B2 pentru SMURD Hunedoara, care au sosit în judeţ. În cadrul SMURD Hunedoara funcţionează 13 module SMURD, iar ambulanţele achiziţionate de Asociaţia Salvital sunt deja destul de uzate fiind în funcţiune din anii 2006, respectiv 2008, confruntându-ne din ce în ce mai des, cu diverse defecţiuni tehnice ale acestora”, a scris Mărginean într-un comunicat de presă.
Anul trecut, şapte ambulanţe noi, de tip B1 sau B2 au ajuns la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Hunedoara. Acestea au făcut parte din primul lot de autospeciale de intervenţie, repartizate de guvern, printr-un program finanţat din fonduri europene. În 2019 a continuat programul respectiv, iar vineri, judeţul a primit alte opt ambulanţe.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Reabilitarea drumului Hunedoara-Călan stârneşte noi discuţii în Consiliul Judeţean

Consilierii judeţeni ai PNL au reclamat, în şedinţa din luna octombrie, că noul deviz pentru lucrările de reabilitare a Drumului...

Echipa de judo a SCM Deva, campioană naţională

Sala Sporturilor din Deva a găzduit la finalul acestei săptămâni întrecerile Campionatului Naţional de judo pentru echipe U18, competiţie la...

Diana Tatoiu a cucerit titlul de campioană europeană la karate WUKF

La finalul lunii octombrie, după 15 ani de muncă, sportiva Diana Tatoiu (foto) a reuşit o mare performanţă. Ea a...

Închide