FlashPolitica si administratie

Aleşii se ceartã pe banii pentru biserici

Sorina Popa

Dacă nu e una, e alta, aşa că ne-am obişnuit deja să asistăm la certuri în Consiliul Local al municipiului reşedinţă de judeţ. De data asta, motivul a fost unul bisericesc.
Astfel, deşi au avut mai multe runde de întâlniri cu episcopul Devei şi a Hunedoarei, aleşii deveni se pare că nu au înţeles foarte multe din aceste discuţii, astfel că ieri, când să se voteze acordarea de finanţare nerambursabilă bisericilor ortodoxe din Deva, aceştia au început să se ia la harţă, semn că nici măcar Dumnezeu nu-i poate aduce la sentimente mai bune.

Pentru că viceprimarul Cosmin Costa a venit cu un amendament la proiectul respectiv, consilierii USL s-au supărat că s-au schimbat lucrurile şi au ameninţat că nu vor vota hotărârea. Florin Oancea (PNL) le-a cerut colegilor din USL să voteze proiectul de hotărâre fără amendamentul propus de Costa. Primarul Devei, Mircia Muntean, le-a spus membrilor CL Deva că dacă nu se votează proiectul, se pierd banii, care nu sunt puţini. „Eu le cer oamenilor mei să respecte punctul de vedere al Episcopiei, adică orice ban să fie dat bisericilor ortodoxe doar cu avizul acesteia”, a spus primarul. Circul a fost cât casa, pentru că se pare că unii dintre consilierii locali au interesele lor în ceea ce priveşte banii destinaţi cultelor. În final, deşi aleşi locali ai USL au votat contra, proiectul respectiv a reuşit să treacă, adunând nouă voturi „pentru“.

One thought on “Aleşii se ceartã pe banii pentru biserici

  • Allahu Akbar Allahu Akbarالله أكبرالله أكبرالله أكبرالله أكبرالله أكبرالله أكبرالله أكبرالله أكبر
    Allahu Akbar
    Allahu Akbar
    Allahu Akbar
    Allahu Akbar
    Allahu Akbar
    Allahu Akbar
    Allahu Akbar
    Allahu Akbar
    Allahu Akbar
    Allahu Akbar
    Allahu Akbar
    Allahu Akbar
    Allahu Akbar
    Allahu Akbar
    IDIOTI SINISTRI TOTI CEI DIN CONSILIUL LOCAL DEVA !!!!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura