Fara bascalie

Cum i-am cunoscut pe…


Regele Mihai. În 1997. Venise la Castelul Corvinilor şi se afla în Sala Dietei. Prefectul judeţului era Pompiliu Budulan, actual director general la NuclearElectrica. Pe atunci proaspăt venit din Valea Jiului, la început de carieră, dornic de afirmare, dorea (şi avea) relaţii foarte bune cu presa. Nu a fost aşadar greu să-l conving să-l roage pe rege să acorde un scurt interviu pentru TVR 1. Condusă pe atunci de Alina Mungiu-Pipiddi, redacţia de ştiri a TVR nu făcea alergie la Regele Mihai, care timp de şase ani, fusese, într-un fel sau altul, ostracizat de Ion Iliescu. Regele a venit la microfon cu un aer uşor stingher, parcă întrebându-se de ce i se solicită interviuri. A răspuns scurt, la obiect, cu o politeţe desăvârşită, când i-am cerut să detalieze motivele vizitei în judeţul Hunedoara. Prefectul Budulan era şi el încântat de vecinătatea onorantă a regelui. Nu se punea problema unei opţiuni între monarhie şi republică, ci doar de respectul acordat unei personalităţi.
Prinţul Charles al Marii Britanii. În 1998, la Sibiu, cu ocazia primei vizite în România. Prinţul era însoţit de mulţi oficiali români şi multă presă – română şi britanică. Ne aşteptam la rigori extraordinare. Când colo – surpriză! Bodyguarzii prinţului, numeroşi şi ei, ne-au privit pe noi, ziariştii, cu atenţie, fără însă a se comporta agresiv sau ostentativ. Apoi ni s-a permis accesul în perimetrul de securitate sau cum s-o numi el, adică în imediata vecinătate a prinţului Charles. Nu aveam nici o restricţie – unde se ducea prinţul, mergeam şi noi, fără să ne mai întrebe cineva ceva, fără să fim îndepărtaţi sau să ni se sugereze că stăm prea aproape de el. Practic, între el, ziarişti şi persoanele cu care prinţul dorea să vorbească nu se afla nimeni. La un moment dat, a intrat în curtea unui cămin de bătrâni din Sibiu. I-a salutat pe oameni, apoi a început să le strângă mâinile pe rând. A pipăit haina unuia, un halat din acela de spital, din molton roşu, l-a întrebat de unde îl are, apoi l-a sfătuit pe om să aibă grijă de el, să-l predea în bune condiţii când va pleca de acolo. Vorbea cu fiecare, calm, ponderat şi mai ales, foarte uman. Nouă, jurnaliştilor, obişnuiţi cu gărzile de corp agresive ale demnitarilor români, nu ne venea să credem că practic, ne înghesuiam în prinţul Charles, uneori chiar îl incomodam cu microfoanele noastre, îl atingeam, ne frecam de el la modul cel mai direct posibil, fără să se isterizeze nimeni, fără ca prinţul să pară deranjat, fără să aibă vreo reacţie de respingere. Zâmbea cu amabilitate, ba chiar şi-a cerut scuze când din neatenţie, a îndepărtat microfonul colegului de la Radio Cluj. „Are clasă”, a spus cineva. Are.

10 comentarii la „Cum i-am cunoscut pe…

  • No, domn Gruian, acu esti intr-o teribila dilema: ori Michel de Roumanie, ori Charles of Romania. Pfff….Da, domne, e complexa si chestia asta. Asa am aflat de ce fostii comunisti din Romania au devenit monarhisti: vor functii pe viata!! Hai sa radem domn Gruian, da-i in mama lor de republicani.

  • De ce sa pornit de catre liberali si conservatori ,o campanie pro monarhie ,simplu pentu interesele lor ,ei sunt cei care in istoria tari au fost impotriva vointei poporului,astfel in anul 1864 domnitorul Alexandru Ioan Cuza ,si Mihail Kogaliniceanu impropietaresc clacasi,spre nemultumirea liberalilor si conservatorilor,care doreau mentinerea relatilor feudale,se infinteaza Valachian Petroleum Company ldt,cu 4 milioane lei ,capital leul era echivalent francului elvetian si francez ,una din primele compani petroliere din lume, de asemenea apar fabrici si primele cai ferate din tara ,fapt care nemultumeste PNL si PC,care doreau controlul lor asupra resurselor si productie in cardasie cu unele compani straine ,astfel liberali si conservatori pun la cale inlaturarea lui Cuza,domn ales de popor si aducerea unui strain,astfel in martie 1866 la Dusseldorf are loc intalnirea intre presedintele PNL , I .C .Bratianu si capitanul Carol Eitel Friedrich de Hohenzoller-Sigmaringen, care ia propus coroana Romaniei ,intrucat Carol era un obscur principe ,care traia din leafa de capitan de altilerie si era inglodat in datori ,acesta acepta imediat,acesta soseste in tara pe 8 mai la Turnu Severin avand bagaj o valiza ,iar patofii sunt peticiti si pantaloni carpiti in fund ,conform relatarilor granicerilor,dupa numai patru generati familia Honzoller devine una dintre cele mai bogate din Europa, in 10 mai 1866 depune juramantul la Bucuresti Carol ,intre ani 1866-1871 se schimba zece guverne si se fac treizeci de remanieri,aproape toate reformele lui Cuza sunt anulate ,spre nemultumirea poporului,la alegerile din 1870 Cuza este ales deputat de Mehedinti dar Carol ,si liberali interzic lui Cuza sa vina in tara,se anuleaza vechea lege agrara a lui Cuza ,care prevedea impropietarirea clacasilor ,si guvernul liberal, adopta legea invoirilor agricole ,prin care mosierii si arendasi ii puteau executa pe tarani cu ajutorul administratiei si armatei, taranii find fortati sa munceasca gratis la mosieri,si la sosele cei cre refuzau erau biciuti,au loc rascoaale a taranilor in ani 1867 -1869., inabusite de trupele armatei care slujeau interesele mari mosierimi din partidul conservator si liberal, multi tarani sunt impuscati alti sunt condamnati la ani grei de inchisoare iar gospodarile le sunt devastate de dorobanti care ard s casele celor rasculati ,multi fug in imperiul otoman pentru asi pune la adapost viata,doar interventia ferma a lui Napoleon al treilea si a tarului Rusiei Alexandru al doilea duc la demiterea guvernului condus de Lascar Catargiu si instaurarea altui guvern cu Iepureanu premier ,sa revenim in zilele noastre se doreste reinstaurarea monarhiei de conservatorii condusi de Voiculescu fost securist dovedit sprijinit de liberali condusi de Antonescu despre care se vorbeste ca a colaborat si el cu securitatea ,prin intermediu trustului de presa pe care il detine Voiculescu, se desfasoara o campanie furibunda in favoarea monarhiei, fostul rege Mihai ,la 90 de ani nu reprezinta o solutie de viitor avand in vedere varsta ci doar controlul asupra tari de catre Voiculescu ,toti fostii securisti slavind acum regele ,liberali si conservatori asa cum a fost in istorie aparandusi doar interesele lor personale ,domnule Gruian ai uitat ca guvernul liberal in 1907 a impuscat zeci de mii de tarani

  • Budulan . Prefect o fost scurt ca nuca ,fara miez ,numa coaja , la prefectura , iar in facultate la Petrosani o fost prost ca bata .Si pe merite deosebite iacata-l dir.gen la Nuclear Electrica . Eeee , ca si-a mai ajustat studiile in vremurile de acum , mare lucru dom,ne.Cu astia factori de decizie intr-o buna zi o fi si la noi mai grav ca la Fukuyama.Ei bine dar asta.mi plece formidabil,,care traia din leafa de capitan de altilerie si era inglodat in datori ,acesta acepta imediat,acesta soseste in tara pe 8 mai la Turnu Severin avand bagaj o valiza ,iar patofii sunt peticiti si pantaloni carpiti in fund ,conform relatarilor granicerilor,dupa numai patru generati familia Honzoller devine una dintre cele mai bogate din Europa ,, extraordinara realitate . Asta e viata . Ieri erau rupti in fund si azi ne rad in nas vazand cat suntem de prosti. Ei cu malaiu , noi cu buhaiu.In rest sa auzim si de bine.

  • Mi-as dori ddin tot sufletul ca domnul Gruian sa traiasca intr-o tara condusa de Regele Mihai sau alt principe si sa se bucure de toate binecuvantarile ei: sa pupe maini, sa pice in genunnchi si sa-i scrie pe pasaport „Gruian, supusul majestatii sale”. Apoi, sa fie numit „toparlan”, „mojic”, „taranoi” etc etc etc.

  • Baieti, astia care-si boldeaza nickul si care cred de fapt ca e unul si acelasi, dincolo de agramatism, sunt bucuros ca starnesc asemenea reactii prin editorialele mele. Patima si ura voastra ma onoreaza.

  • Nostalgii ??? Amintiri placute !?!?
    De acord cu „povestirile gazetaresti”, cu o singura obiectie.
    Din pacate „clasa” de care a vorbit acel cineva , la un moment potrivit, este manifestata si de gazetari, in astfel de ocazii.
    De fapt, ceea ce vreti dumneavoastra sa scoateti in evidenta(de fapt mirlania, prostia sau mai elevat sa-i zicem :grobianismul),la unelele personaje autohtone, este prezent si la reprezentantii mediei romanesti.
    Asa ca :I’m sorry !!! Ce dai aia primesti !!!
    Isterizate, nepoliticoase si obraznice sunt intrebarile si interventiile, asa vor fi si raspunsurile si reactiile garzilor personale !
    Acesta e protocolul, se invata la „scolile potrivite” !

  • Gruian supusul regelui pitic securist Molot,dar in 2012 ,regele pitic isi va pierde tronul

  • Ce reportaj de razboi. Lipseste un zambet in c.u.r., o explozie in ventilator. Hai ma Gruiene, ma, ce dracu…Parca-ar fi film de groaza: „Regele Mihai. În 1997. Venise la Castelul Corvinilor şi se afla în Sala Dietei”. De aici continui eu: te-ai apropiat pas-pas si l-ai prins de buci. Curios, te-ai intrebat: ce atarna inte ele? Cu evlavie ai prins in mana chestia atarnanda. Era o…cu doua…Bucuros, ai strigat: Majestate…le imprumutati? Ale mele sutn de mult la naftalina. Ai pupat bucuros mana noduroasa. Te-ai mirat ce noduros e sceptrul regal. Mmmm, mmmmm…

  • Toti securistii au devenit monahisti ,DAN VOICULESCU turnator la securitate ,nume de cod FELIX, CRIN ANTONESCU turnator la securitate nume de cod PORUMBACU ,MIRCEA ION MOLOT turnator la securitate, nume de cod PANTURU

  • ce onoare? ce te onoreaza dom’ gruian?
    te onoreaza sa fi platit din banii publici(ai nostrii), sa nu mergi la serviciul unde esti platit ‘consilier’ de pitic, si de fapt sa faci treaba de sef la televiziune.
    rusine!
    onoare?
    despre ce o sa scri cand dispare piticul care te intretine?cate contracte ai in plus de salar de la consiliul judetean?
    alo dna?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura