Aleşii locali răsuflă uşuraţi. Li se prelungesc mandatele cu 4 luni

15 iunie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate, Flash

Sorina Popa

Ieri, în plenul Camerei Deputaţilor s-a adoptat proiectul de lege care prelungeşte mandatele aleşilor locali şi prin care se acordă Parlamentului prerogativa stabilirii datei alegerilor locale.

Cu 60 de zile înaintea votului
Astfel, mandatele în curs ale preşedinţilor de consilii judeţene, consilierilor judeţeni, primarilor şi consilierilor locali se prelungesc până la data de 1 noiembrie 2020. Data alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte prin lege organică, cu cel puţin 60 de zile înaintea votării. Guvernul stabileşte prin hotărâre, la propunerea Autorităţii Electorale Permanente (AEP), calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale, cheltuielile necesare pregătirii şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor locale şi măsurile tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări acestora.
Legea era necesară, pentru că în 21 iunie 2020 mandatele aleşilor locali expiră, riscând să se arunce în aer întreaga administraţie publică locală. Dacă mandatele nu erau prelungite, primăriile, consiliile judeţene trebuiau să pună lacătul pe uşă. Nici un document, care trebuie să aibă semnătura primarului, a preşedintelui consiliului judeţean, nu mai era valabil.

La promulgare, la preşedinte
„În contextul epidemiologic actual, alegerile locale nu pot fi organizate în termenul prevăzut de legislaţia în vigoare, deoarece activităţile preelectorale şi electorale nu se pot realiza fără riscuri majore la adresa sănătăţii publice şi fără încălcarea măsurilor dispuse de autorităţile medicale. Ţinând cont de faptul că alegerile trebuie să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, de natură să permită exercitarea tuturor drepturilor fără restrângeri, astăzi, (n.r.-ieri) în plenul Camerei Deputaţilor s-a adoptat proiectul de lege care prelungeşte mandatele aleşilor locali şi prin care se acordă Parlamentului prerogativa stabilirii datei alegerilor locale. Astfel, mandatele în curs ale preşedinţilor de consilii judeţene, consilierilor judeţeni, primarilor şi consilierilor locali se prelungesc până la data de 1 noiembrie 2020, dată până la care aleşii locali (preşedinţii de consilii judeţene, consilieri judeţeni, primari şi consilieri locali) trebuie aleşi prin vot, validaţi şi învestiţi în funcţie. Legea va ajunge la promulgare la preşedintele României”, a declarat Ilie Toma, deputat PSD de Hunedoara.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Întrunire pentru fondurile europene

Reprezentanţii ADR Vest, ai Consiliului Judeţean Hunedoara, conducerea Universităţii din Petroşani şi primarii celor şase localităţi ale Văii Jiului s-au...

Bulina neagră, 16.06.2020

Petru Rafan, bărbat de 54 de ani, din Petroşani Pentru că a fost trimis în judecată, în stare de arest...

Bulina albă, 16.06.2020

Viorel Sălan,  senator PSD de Hunedoara Pentru că în cei trei ani şi jumătate de când reprezintă electoratul din judeţ...

Închide