AJF Hunedoara, la moment de bilanţ

20 decembrie 2018 | 1 Comentariu | Publicat in: Sport

Ieri, conducerea AJF Hunedoara a organizat ultima acţiune din acest an, la care au fost invitaţi membrii, colaboratorii sau reprezentanţii presei.

Cu această ocazie a fost prezentat şi un scurt bilanţ al activităţii asociaţiei în perioada de la alegerile generale şi până în prezent, rezultatele înregistrate la toate nivelele pe care le coordonează asociaţia.
Au fost multe luări de cuvânt pe marginea acestui scurt bilanţ pozitiv, cu propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii şi mai mult cu o serie de propuneri pentru organizarea altor competiţii fotbalistice la nivelul judeţului, pe lângă cele consacrate.
Preşedintele AJF Hunedoara a ţinut să le mulţumească tuturor membrilor activi ai AJF, membrilor din Comitetul Executiv şi colaboratorilor pentru sprijinul acordat la buna desfăşurare a competiţiilor din sfera de activitate, menţionând faptul că judeţul Hunedoara are potenţial pentru a revigora mişcarea fotbalistică judeţeană la nivelul juniorilor şi seniorilor, iar în perioada următoare se vor aduce multe noutăţi în ceea ce priveşte activitatea asociaţiei. (N. Gavrea)

Loading...

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. RAD GHEORGHITA spune:

    LA MULTI ANI ! SARBATORI FERICITE ! Pentru imbunatatirea activitatii atat a AJF cat si a Mesagerului va sugerez sa va ocupati mai mult de Juniori, sa prezentati
    si sa popularizati mai mult echipele de juniori.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Luptătorii deveni, pe podium la Cupa României

La Putna au fost organizate ultimele întreceri de lupte libere pentru juniori ale acestui an competiţional, întrecere organizată de către...

Vaţa de Jos: bugetul diminuat nu afectează sacul lui Moş Crăciun

La Vaţa de Jos, anul se încheie cu mari dezamăgiri, dar şi cu mulţumiri pe plan investiţional. A fost unul...

Cine pune beţe-n roate investiţiei de la Spitalul Judeţean?

Constructorul care se ocupă de reparaţiile capitale la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva nu poate înainta cu lucrarea din...

Închide