Sport

Agonia continuã

11 x 2 FC Hunedoara - Unirea Dej 1303Ciprian Marinuţ

Cu un lot măcinat de suspendări şi accidentări, FC Hunedoara a fost „bolnavă” în meciul cu Unirea Dej, disputat la finalul săptămânii pe Stadionul „Michael Klein” şi a obţinut doar o remiză chinuită, scor 1-1. Echipa clujeană a condus cu 1-0, iar hunedorenii au egalat din penalti, în minutul 90.

Repriză anostă
Convinsă că a pierdut orice speranţă la promovare din cauza „infernului” inventat de Olimpia Satu Mare, trupa antrenată de Marius Opric a abordat meciul cu sentimentul condamnatului care aşteaptă… vacanţa, pentru a se elibera de suferinţă. Nici oaspeţii nu s-au prea omorât cu firea, aşa că prima repriză a fost anostă, cu un fotbal modest, în care greşelile au fost elementul caracteristic. Jocul s-a animat o idee după pauză, întrucât oaspeţii au reuşit deschiderea scorului, iar hunedorenii ar fi digerat greu un eşec pe teren propriu. Paul Bogdan (61) a marcat pentru Unirea, cu un şut la colţul scurt, după o minge recuperată de Enow. Ca reacţie la gol, negru-albaştrii au atacat ceva mai insistent, dar fără efect. Neputinţa ofensivă a hunedorenilor a primit o mână de ajutor de la arbitrul Claudiu Ştefănuţi din Bistriţa Năsăud, care până atunci, fluierase cam şmechereşte, întrucât FC Hunedoara a beneficiat de un penalti, după un fault asupra lui Suciu. Robert Cristian (min. 88) a transformat lovitura şi a egalat, iar hunedorenii s-au năpustit în atac cu speranţa că vor drege busuiocul unui joc modest printr-un gol în prelungirile partidei. N-a fost să fie, pentru că Unirea s-a blocat ca la carte, iar rezultatul a rămas egal.
Olimpia Satu Mare, rivala hunedorenilor la promovare, s-a impus cu 2-0 în meciul cu Seso Cîmpia Turzii şi s-a distanţat la trei puncte de FC Hunedoara. Etapa viitoare, penultima, hunedorenii vor juca, în deplasare, pe terenul grupării Sănătatea Cluj.

FC Hunedoara – Unirea Dej 1-1 (0-0)
FC Hunedoara: A. Ilie – Şoit, Dosan, Cuciula, Trăşcan – Vişan (cpt.), Munteanu – Drăgoescu (59 Nicula), R. Cristian, Pepenar – Lintaru (67 Suciu). Antrenor: Marius Opric
Unirea Dej: L. Blaga – R. Pop, Dobrău (cpt.), Traore, Vârdea – P. Bogdan, Bratima, Cristea, Enow – Găbruş, Faur. Antrenor: Dan Mănăilă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura