Sport

Adrian Liga este noul vicepreşedinte al AJF Hunedoara

      Adunarea Generală a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara convocată pentru luni a debutat cu un moment de reculegere în memoria celor dispăruţi de la ultima întrunire, iar după ce s-a făcut o informare despre necesitatea asigurării jucătorilor pentru accidentări, la nivelul ligilor inferioare, s-a trecut la punctul principal al şedinţei, cel al alegerii unui nou vicepreşedinte al AJF Hunedoara.
Ales în unanimitate
Alegerea noului vicepreşedinte vine ca o necesitate a completării aparatului de conducere al asociaţiei ca urmare a demisiei din acest post a lui Cristian Coroiescu. Având doar un singur candidat înscris pentru această funcţie, profesorul Adrian Liga (foto), directorul Liceului cu Program Sportiv „Cetate“ din Deva şi totodată preşedintele secţiei de fotbal din cadrul clubului, acesta a fost ales în unanimitate de către participanţii la Adunarea Generală Extraordinară a AJF Hunedoara.“Sunt onorat de această alegere, iar noua funcţie implică multă responsabilitate din partea mea. Îmi propun să mă încadrez în această echipă de coordonare a AJF şi să vin cu experienţa mea de 10 ani din fotbal. De asemenea, voi lucra pentru implementarea programelor propuse de Federaţie şi adoptate de AJF Hunedoara, dar şi continuarea proiectelor începute. Sunt şi câteva obiective care implică reaşezarea fotbalului judeţean pe baze noi, precum şi perspective de dezvoltare ale acestuia. Îmi doresc performanţe mai bune de la cluburi şi sper să pot ajuta la realizarea acestui obiectiv“, a declarat imediat după alegere, Adrian Liga, noul vicepreşedinte al AJF Hunedoara. Mandatul lui Adrian Liga, ca şi al echipei de conducere din cadrul AJF Hunedoara, va dura până în 2022. (N. Gavrea)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura