Administraţia locală marchează 169 de ani de la distrugerea Cetăţii Devei

Luni, 13 august 2018, Serviciul Public Administrare Cetate Deva şi Primăria municipiului Deva marchează 169 de ani de când Cetatea Devei a fost aruncată în aer de o explozie puternică.
Evenimentul, aflat la prima ediţie, va avea loc începând cu ora 11:00, în Incinta 1 a Cetăţii Devei, zonă care va fi deschisă publicului, cu această ocazie.
La eveniment vor participa autorităţi locale şi istorici. Sunt invitaţi de asemenea localnicii şi turiştii aflaţi la momentul respectiv în Cetate. Participanţii vor putea afla povestea monumentului istoric şi vor putea asculta un recital de cântece religioase susţinut de Corul Bisericii Ortodoxe „Naşterea Maicii Domnului“ din Deva, dirijor, prof. Călin Sân.
În dimineaţa zilei de 13 august 1849, magazia cu praf de puşcă a fortăreţei a explodat. Cetatea a fost distrusă în mare parte. În explozie au pierit şi soldaţii din garnizoana Cetăţii.
Între istorie şi mit, o frumoasă legendă leagă sfârşitul edificiului, de o poveste de dragoste. Se spune că un membru al garnizoanei austriece care se ocupa de administrarea depozitului de muniţii avea o soţie frumoasă, dar dornică de aventuri. Cuprins de gelozie, caporalul a aruncat în aer depozitul de muniţii, punând capăt vieţii soţiei şi a amantului său. Cetatea, transformată de puternica explozie într-o făclie care lumina în noapte Valea Mureşului şi oraşul Deva, a fost distrusă în mare parte, încheindu-se astfel o istorie glorioasă de peste şase secole.
Cetatea Devei a fost una dintre cele mai importante fortificaţii medievale din Transilvania. Aceasta a îndeplinit de la început un rol dublu: punct fortificat, care veghea Valea Mureşului, dar şi reşedinţă feudală. În perioada Regatului Ungar medieval, cetatea a rămas cu anumite întreruperi, în posesia regalităţii şi a servit drept reşedinţă voievodului Transilvaniei. (D.G.)
Martorii tăcuţi ai unor evenimente care au schimbat radical orânduiri sociale, dar şi vieţile celor care trăiau la poalele dealului Cetăţii Devei, zidurile fortăreţei ascund povestea trecerii pe aici a unor întregi clase sociale.
Urmând cursul istoriei, cetatea a avut rol de apărare împotriva tătarilor şi a altor potenţiali duşmani care urmăreau ocuparea regiunii, a fost refugiu pentru nobili în faţa răscoalelor ţărăneşti, reşedinţă nobiliară, închisoare şi garnizoană, a asigurat protecţia călătorilor şi a comercianţilor care circulau în lungul Văii Mureşului.
Primele izvoare istorice referitoare la Cetatea Devei datează din a doua jumătate a secolului al XIII-lea. În Scrisoarea Regelui Ştefan al V-lea, document emis de acesta în anul 1269, se menţionează pentru prima dată existenţa edificiului.
Cetatea Devei rămâne în continuare o carte deschisă pentru arheologi. Săpăturile care s-au făcut până acum şi care atestă cetatea medievală, relevă doar o mică parte din viaţa care s-a desfăşurat în interiorul acesteia.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.