Adevărul despre conflictul dintre primarul Bobouţanu şi consilierul local Scurtu

17 martie 2019 | 1 Comentariu | Publicat in: Politica si administratie

Sorina Popa

Conflict între primarul Hunedoarei, Dan Bobouţanu (foto sus), şi consilierul local PSD Raul Scurtu (foto jos). Motivul, un teren pe care alesul local vrea să-l cumpere de la stat. Primarul susţine însă că Scurtu ”a pus presiune pe funcţionarii publici ai Primăriei, solicitând în mod repetat să îşi adjudece un teren pe care a construit ilegal”. Culmea este că edilul şef al Hunedoarei l-a propus, la alegerile locale din 2016 pe Raul Scurtu, venit din societatea civilă, pentru un loc în Consiliul Local. Însă, se vede treaba că primarul s-a pripit în acest caz. Oricum, consilierul local va fi exclus din partid, şi, evident, din CL Hunedoara.

S-a întins mai mult decât avea concesionat
În fapt, Raul Scurtu deţine un spaţiu comercial, cu terasă, pe bdul Dacia din municipiul Hunedoara. El are autorizaţie de construire pe o suprafaţă de 75 de metri pătraţi, dar a mai ridicat o încăpere pe alţi 18 metri pătraţi. În momentul în care a cerut primăriei să cumpere cei 75 mp, pe care-i avea concesionaţi, i s-a răspuns că nu poate achiziţiona suprafaţa respectivă fără licitaţie, pentru că nu este constructor de bună credinţă. Aşa spune legea. Deoarece a construit şi pe cei 18 mp, suprafaţă pe care nu o avea concesionată.
Vineri, 15 martie 2019, consilierul local Raul Scurtu a organizat o conferinţă de presă. Din păcate, alesul nu a reuşit să convingă pe nimeni, deoarece el nu a spus tot adevărul despre situaţia în care este implicat, atacându-l non stop pe primarul Dan Bobouţanu.
”Terenul de 75 metri pătraţi se află sub construcţia pe care am ridicat-o în 2004 în municipiul Hunedoara. În repetate rânduri, ultima dată în decembrie 2018, am solicitat cumpărarea celor 75 de metri pătraţi de teren de la primărie. Nu am primit nici un răspuns la nici o solicitare de-a mea. Am făcut şi o evaluare a acestui teren, cu un evaluator adus de mine. Am văzut declaraţiile primarului, că eu fac şantaj în legătură cu cei 18 metri pătraţi de teren pentru care nu am autorizaţie de construire. Ştiţi care este marea problemă a Primăriei Hunedoara? Un singur perete al spaţiului meu. Nu era greu, să mi se spună, să dărâm acest perete sau nu? Primarul îşi ascunde acţiunile în spatele funcţionarilor. Nu este o decizie bună, ceea ce face el. Doar ieri (n.r.-joi, 14 martie 2019) primarul a solicitat în instanţă demolarea peretelui cu pricina. E normal, însă, să tot depun cereri şi să nu primesc răspuns? Îl întreb pe primar, de ce a ignorat cererile mele, ca să poată fi şantajat?”, a spus Raul Scurtu, în conferinţa de presă.

Reclamat de fratele său
Primarul Dan Bobouţanu a declarat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, că, în decembrie 2018, fratele alesului local Scurtu a depus o reclamaţie la primărie, cum că acesta a construit pe încă o suprafaţă de 18 metri pătraţi, la localul lui. În acest fel, s-a aflat ce a făcut Raul Scurtu. Apoi, edilul şef susţine că nu e adevărat că nu i s-a răspuns la cereri. Mai mult, nici terasa localului său nu a avut până în 6 martie 2019, autorizaţie de funcţionare, după ce cea veche i-a expirat în 31 decembrie 2018. Pe de altă parte, susţine primarul, evaluarea făcută de specialistul ales de Scurtu, pentru cumpărarea terenului, a fost de trei ori mai mică decât cea efectuată de evaluatorul desemnat de primărie. Cu alte cuvinte, consilierul local nu s-a zbătut decât pentru rezolvarea problemelor sale în cadrul CL Hunedoara.
”Din păcate, Raul Scurtu i-a dezamăgit pe cei care l-au ales, dovedindu-se a fi un reprezentant al societăţii civile nedemn de a face politică. Condiţia de bază pentru a fi consilier local din partea Partidului Social Democrat este punerea interesului public, al cetăţeanului, înaintea celui propriu. Domnul Raul Scurtu a pus presiune pe funcţionarii publici ai Primăriei, solicitând în mod repetat să îşi adjudece un teren pe care a construit ilegal. Primăria municipiului Hunedoara şi angajaţii acestei instituţii nu vor ceda niciodată unor astfel de presiuni, indiferent din partea cui ar veni – consilier local din partea opoziţiei sau a puterii, iar legea trebuie respectată indiferent de funcţia deţinută”, a spus primarul Dan Bobouţanu.

Loading...

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Sebastian spune:

    Vai de capul vostru, fituica politica

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Bucureşti: Reuniune la nivel ministerial privind politicile pentru diaspora

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni organizează astăzi, 18 martie 2019, la Palatul Parlamentului din Bucureşti, reuniunea informală la nivel ministerial...

Are doar 15 ani şi peste 40 de infracţiuni la activ

Un adolescent din Lupeni a ajuns în arest preventiv. A furat fără încetare timp de trei luni, până să fie...

Accident mortal provocat de un hunedorean

Tragedia a avut loc pe DN1, la ieşire din Teiuş spre Aiud. Un şofer de 47 de ani, din Hunedoara,...

Închide