FlashPolitica si administratie

Adevăratele mize din Pactul naţional pentru bunăstarea românilor

România a avut nenumărate propuneri de pacte şi acorduri, dar foarte puţine au avut o finalitate directă pentru oameni. Pentru că acestea au fost gândite doar cu scop politic şi foarte puţine s-au concretizat într-o măsură menită să facă bine societăţii, să aducă o creştere a nivelului de trai ori vreo formă de progres în viaţa de zi cu zi.
Premierul Viorica Dăncilă a propus singurul pact pentru cetăţeni al momentului, singura înţelegere pe care merită să o facă forţele politice din România: „Pactul naţional pentru bunăstarea românilor”.
România are a doua cea mai mare creştere economică din Europa. Salariile şi pensiile au crescut cu un ritm fără precedent. A crescut salariul minim pe economie, au crescut salariile medicilor şi ale profesorilor, precum şi salariile din construcţii. La 1 septembrie punctul de pensie a crescut cu 15 la sută şi a crescut pensia minimă garantată.
În contextul în care guvernele de dreapta au tăiat veniturile românilor şi ţinând cont de afirmaţiile din ce în ce mai dese ale unor lideri politici care anunţă că vor impune din nou măsuri de austeritate şi regres social, premierul României a propus partidelor parlamentare semnarea „Pactului naţional pentru bunăstarea românilor“, care trebuie să fie garanţia politică a continuării creşterii nivelului de trai al românilor în perioada următoare.
PSD îşi doreşte să primească o minimă asigurare scrisă din partea întregii clase politice că oamenilor nu li se vor tăia salariile şi pensiile, aşa cum s-a făcut în guvernarea de dreapta.
PNL, USR, PMP au refuzat să semneze Pactul care garantează creşterea veniturilor şi nivelul scăzut al taxelor pentru cetăţeni. Ei spun că prevederile Pactului nu pot fi susţinute de economie. Aşa spun din perioada campaniei electorale din 2016, de altfel, din campanie în campanie elctorală, PNL zice că nu se poate, PSD vine şi arată că se poate. Noi am făcut deja ce scrie în Pact, iar România s-a dezvoltat şi am fost mereu pe podiumul european al creşterii economice.
Ştiţi care e alternativa lor? Spun că pentru a susţine majorările de venituri din Legea pensiilor şi din Legea salarizării vor trebui să reducă cheltuielile. Iar când sunt întrebaţi ce cheltuieli vor tăia, toţi răspund că vor reduce numărul de bugetari.
Cu siguranţă vă amintiţi cu toţii ce înseamnă reducerea cheltuielilor. În anii 2009-2011, medicii erau trimişi la muncă în străinătate, s-au închis spitale, s-au tăiat salariile profesorilor, s-au redus posturile salvatorilor pentru situaţii de urgenţă, s-au desfiinţat mii de posturi din Poliţie.
România trebuie însă să îşi onoreze obligaţia de bază către cetăţeni – aceea de a le asigura bunăstarea şi un trai decent. PSD îşi asumă acest lucru şi toţi cei care vin şi cer voturi ar trebui să dea dovadă de acelaşi curaj al asumării, astfel încât, oricine ar ajunge la guvernare, măsurile de sprijin să fie continuate, iar românii să nu mai fie niciodată sacrificaţi.

Deputat Laurenţiu Nistor, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD Hunedoara

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura