Actualitate

Acuzatorii lui Berbeceanu ar putea scăpa mai ieftin, după modificările Codului Penal

Comisarul şef Traian Berbeceanu (foto), fostul şef al BCCO Alba, susţine că odată cu modificarea Codului Penal şi a celui de Procedură Penală, în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, acuzatorii săi, cei care i-au fabricat dosarul penal prin care l-au trimis în arest preventiv şi apoi în instanţă, vor fi absolviţi de pedepsele care le-au fost aplicate în prima instanţă.

Poliţistul arată că Ioan Mureşan, fostul procuror şef al DIICOT Alba, fostul procuror Nicolae Cean şi poliţistul Alin Muntean, judecaţi pentru că i-au fabricat un dosar, au ca principală acuzaţie abuzul în serviciu. Iar, în sentinţa dată de prima instanţă, completul de trei judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), condamnările pe care le-au primit le-au fost aplicate pentru abuzurile comise asupra sa. Traian Berbeceanu explică faptul că odată cu modificările aduse Codului penal, cei trei vor cere aplicarea legii mai favorabile, făcând referire atât la Ordonanţa Guvernului dată marţi seara, cât şi la proiectele de lege privind graţierea.
Cu câteva săptămâni în urmă, atunci când au apărut informaţiile despre iniţiativele Guvernului de modificare a Codului penal, precum şi a proiectului privind graţierea, Traian Berbeceanu a transmis o scrisoare deschisă ministrului Justiţiei. Poliţistul i-a scris ministrului despre calvarul prin care a trecut de la momentul în care, nevinovat fiind, a ajuns în ghearele justiţiei nedrepte, prin abuzurile şi nedreptăţile la care a fost supus. Berbeceanu mai arăta că îşi doreşte ca ticăloşii care l-au linşat public şi cei care i-au susţinut prin abuzuri, să plătească pentru faptele lor.
Reamintim că în dosarul în care Traian Berbeceanu şi acuzatorii săi sunt judecaţi de magistraţii de la ÎCCJ, poliţistul hunedorean a fost achitat, iar Mureşan, Cean şi Muntean au primit în total 13 ani de puşcărie. Infracţiunile pentru care cei trei au fost condamnaţi sunt: represiune nedreaptă, abuz în serviciu şi fals intelectual, dar şi complicitate la aceste fapte. Sentinţa nu este definitivă, aceasta a fost atacată cu apel, urmând ca apelul să fie judecat de un complet de cinci judecători de la ÎCCJ. (N. Bumbac)

4 comentarii la „Acuzatorii lui Berbeceanu ar putea scăpa mai ieftin, după modificările Codului Penal

  • Si ce daca, pe el nu l-a scapat kovesi. Uritania, parca e un tigan cu fata de infractor. Un sifon si un bulangiu.

  • Daca si acest nemernic vorbeste despre justitie,si cere dreptate, cand stie cate dosare a fabricat doar ca sa-si construiasca cariera, atunci sperantele noastre pentru ceva mai bun, s-au dus pe apa sambetei. Locul tau este la puscarie canalie!!

  • Pt Lute: Pera iti da la m..e tie si lu mata. Ha ha ha

  • @Orfanu, scuza-ma tigane ca m-am luat de seful vostru, ala care pune „tehnica” pe voi si va trimite la treaba. In rest, ce sa-ti mai zic, ma-ta a mai progresat, nu mai sta la groapa de gunoi, produce pe centura…..

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura