ACS Şirineasa încheie turul cu o remiză, dar e campioană de toamnă

Gruparea adoptată de municipiul Petroşani în această vară a remizat, scor 0-0, pe terenul echipei Gloria Lunca Teuz Cermei, dar a încheiat prima jumătate a campionatului în poziţia de lideră, cu şapte puncte avans faţă de următoarele două clasate. Trupa lui Dan Vasilică a dominat ultima partidă a turului, a ratat mai multe ocazii, însă a fost nevoită să se mulţumească cu un singur punct.

Bodea a câştigat duelul cu Costea
După ce a ratat victoria în runda precedentă, în finalul meciului cu CSM Lugoj, ACS Şirineasa spera să-şi recupereze punctele pierdute la Cermei, unde a jucat ultima partidă din acest an. Echipa lui Dan Vasilică a avut primele şanse de gol prin Manole, dar cea mai mare ocazie a primei reprize i-a aparţinut lui Florin Costea, în minutul 28, lovitura sa de cap fiind scoasă de Bodea de la vinclu. Peste 10 minute, fostul portar al lui CNS Cetate Deva a salvat cu piciorul şutul expediat de Vezan de la şapte metri.

Dominarea oaspeţilor, neconcretizată
Partea secundă a decurs după acelaşi scenariu, cu oaspeţii dominând şi cu arădenii încercând să replice pe contre. Ocaziile au fost mai puţine, Anghelina reluând cu latul puţin pe lângă vinclu centrarea lui Vezan din corner iar şutul lui Mărgărit de la 10 metri a fost respins de Cotoc din faţa porţii. S-a încheiat 0-0 iar ACS Şirineasa a înregistrat al treilea rezultat de egalitate din acest tur, însă a încheiat prima parte a campionatului pe prima poziţie a clasamentului, cu şapte puncte avans faţă de CSM Lugoj şi CSU Craiova II.
GLORIA LUNCA TEUZ CERMEI 0
Bodea – Rogojan, Cotoc, Gligor, Nistor – Mager (82, Bubuş), Ianc, Varga, Aldan (83, Berari) – Buia (88 Brînduşe) – Sulea. Antrenor: Radu Anca
ACS ŞIRINEASA 0
Mincă – Anghelina, Lazăr, Ioniţă, Gruia – Horumba, Zaina, Iordache, Vezan – Manole (72 Mărgărit), Fl. Costea (46, Cocină). Antrenor: Dan Vasilică
Arbitrii: Răzvan Lădar (Oradea) – Rareş Lakatoş, Răzvan Gireadă (ambii din Satu Mare)
Liga a III-a, seria a IV-a, etapa a XV-a
CNP Timişoara – Şoimii Lipova 3-2
Mamma Mia Becicherecu Mic – CSU Craiova II 0-7
CSM Lugoj – Millenium Giarmata 3-2
AFC Hermanstadt II Sibiu – CNS Cetate Deva 4-0
Naţional Sebiş – Internaţional Băleşti 5-1
CSM Şcolar Reşiţa – ACSO Filiaşi 2-0
Gloria Lunca Teuz Cermei – ACS Şirineasa 0-0
ACS Ghiroda a stat
(Ovidiu Mănăstire)

Sursa foto: sportarad

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
CNS Cetate termină turul în genunchi! Alb-albaştrii, învinşi categoric la Sibiu!

CNS Cetate Deva, singura grupare de Liga a III-a din judeţ, a încheiat prima parte a campionatului seriei a IV-a...

Autobergamo a remizat, din nou, dramatic, cu United Galaţi

Campioana României la futsal a înregistrat a treia remiză din acest sezon al Ligii I, scor 4-4, fiind egalată de...

Trei turişti au fost prinşi de o avalanşă în Parâng. Unul dintre ei a murit!

   Trei turişti au fost surprinşi de avalanşa de zăpadă, în jurul prânzului, pe Vârful Cârja din Parâng, doi dintre

Închide