www.mesagerulhunedorean.ro

Accident rutier grav, cu o persoană decedată

03 acc HunedoaraOana Mihnea

Ieri dimineaţă, în jurul orei 08.30, s-a înregistrat un accident grav pe DJ 687, drumul dintre Deva şi Hunedoara, în zona fabricii Macon, în care au fost implicate două autoturisme.

O femeie de 45 de ani din municipiul Hunedoara, care se îndrepta spre Deva, a pierdut controlul volanului într-o curbă la dreapta. Drept urmare, a intrat pe contrasens şi s-a izbit de o altă maşină, care circula regulamentar. Din păcate, pentru femeia de 45 de ani, acesta a fost ultimul drum, deoarece a decedat în urma accidentului. În cealaltă maşină se aflau un bărbat de 64 de ani şi soţia lui de 61 de ani, din Deva. Aceştia s-au ales doar cu răni uşoare, bărbatul refuzând să fie transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Soţia lui a ajuns la Spitalul Judeţean din Deva pentru investigaţii suplimentare. La faţa locului au interveni o ambulanţă de la SAJ Hunedoara şi una SMURD, iar traficul a fost restricţionat în zonă pe durata efectuării cercetărilor. În cauză, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, iar trupul femeii decedate a fost preluat de medicii legişti pentru a stabili cauzele morţii.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.