Accident rutier cu două victime la Turdaş

Ieri, două persoane rănite într-un accident rutier petrecut pe raza localităţii Turdaş au fost salvate de pompierii de la Detaşamentul Orăştie, care au intervenit la faţa locului cu o ambulanţă de tip B2 şi o autospecială complexă. Un tânăr de 26 de ani din Cugir, aflat la volanul unui autoturism, a schimbat direcţia de mers fără să se asigure. În acel moment a fost acroşat de o autoutilitară care se angajase în depăşirea autoturismului, în zona indicatorului „depăşirea interzisă” şi peste marcajul continuu de separare a sensurilor de circulaţie. În urma impactului, camionul s-a răsturnat în şanţul de pe marginea drumului, iar şoferul, un bărbat de 68 de ani din Dâmboviţa, şi pasagera, o femeie de 34 de ani din Orăştie, au fost răniţi. După acordarea primului ajutor medical, ambii au fost transportaţi la Spitalul din Orăştie, pentru investigaţii medicale suplimentare. Pentru elucidarea tuturor cauzelor accidentului, poliţiştii au deschis dosar de cercetare penală. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.