EvenimentFlash

Accident mortal lângă Orăştie

Un bărbat a murit, iar alte două persoane au fost grav rănite într-un accident produs ieri, la orele prânzului, pe DN 7, la ieşirea din Orăştie.
Aflat la volanul unei autoutilitare Mercedes Vito cu semiremorcă, un bărbat de 59 de ani, din Orăştie, a intrat pe contrasens şi a lovit în plin un autoturism Peugeot 206, care circula regulamentar. Şoferul Peugeot-ului a murit pe loc. „Paramedicii SMURD şi pompierii de la descarcerare, ajunşi la locul accidentului, au găsit un bărbat decedat şi două femei în vârstă de 27 şi 60 de ani, rănite. Acestea au fost descarcerate în aproximativ 10 minute şi apoi transportate cu ambulanţele la spital“, a declarat Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara. Potrivit poliţiştilor, şoferul care a murit avea 60 de ani şi era din Bucureşti. Cele două femei care se aflau cu el în maşină sunt fiica şi soţia lui. Cât despre bărbatul vinovat de producerea accidentului, acesta a fost transportat la spital în stare de şoc, dar fără răni grave, şi urmează ca poliţiştii să continue cercetările, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.
Circulaţia pe DN 7, între Orăştie şi Sebeş, a fost blocată aproximativ o oră, din cauza accidentului. (C. Ghenea)

One thought on “Accident mortal lângă Orăştie

  • CONDOLEANTE FAMILIEI! DACA AVETI NEVOIE DE UN SPRIJIN FINANCIAR PENTRU INMORMANTARE CONTACTATI-MA LA NR. DE TEL 0765. 773. 189

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura