Accident grav, provocat din neatenţie

24 februarie 2015 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate

03 accident rutier Valea Jiului (3) Maximilian Gânju

Două persoane au ajuns la Unitatea Primiri Urgenţe din Petroşani după ce au fost rănite în urma unui accident rutier pe DN 66 A, în localitatea Aninoasa. Circulaţia rutieră pe drumul naţional s-a desfăşurat restricţionat mai bine de o oră. În timp ce făceau ancheta la faţa locului, un alt şofer prea grăbit era să-i lovească, deşi întreaga zonă era semnalizată corespunzător.

Din primele cercetări, accidentul a fost provocat de un angajat de 53 de ani, al EON Gaz, după ce şoferul unei autoutilitare a ieşit din curtea punctului de lucru din Aninoasa, fără să se asigure corespunzător şi a fost izbit în plin de un alt şofer de 40 de ani, din Lupeni, care circula şi el cu viteză. În urma impactului, cele două autoturisme s-au făcut zob, iar ambii şoferi au fost răniţi, însă, din fericire, în urma investigaţiilor medicilor a reieşit că nici unul dintre ei nu are răni care să le pună viaţa în pericol. „Ne-am deplasat la faţa locului cu o echipă de cercetare şi s-au acordat primele îngrijiri medicale conducătorilor auto, ambii fiind transportaţi la Spitalul de Urgenţă Petroşani pentru continuarea investigaţiilor medicale. S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi vom stabili împreună cu reprezentanţii Parchetului toate detaliile şi împrejurările cu privire la producerea evenimentului. Se pare că autoturismul ce aparţine EON Gaz a ieşit de lângă sediul societăţii, s-a asigurat mai mult sau mai puţin şi a intrat în DN 66A, fiind izbit de un alt autoturism care venea dinspre Vulcan”, a declarat comisarul Nicolae Airinei, şeful Poliţiei Aninoasa. În timp ce poliţiştii făceau măsurătorile iar zona era semnalizată, inclusiv cu o autospecială a poliţiei care avea luminile de avertizare pornite, un şofer extrem de grăbit era cât pe ce să-i accidenteze pe criminalişti. Acesta le-a spus că nu a văzut la timp că zona este restricţionată, însă scuza nu l-a ajutat prea mult.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Primarul din Vorţa vrea să înceapă intabularea terenurilor

Deoarece a fost zonă necooperativizată, comuna Vorţa nu se poate lăuda cu proprietari cu acte în regulă. Oamenii de aici,...

Crucea Roşie Deva organizează meditaţii pentru Bac

Începând din 2 martie a.c., elevii claselor a XII-a, şi nu numai, pot beneficia de sprijin pentru a promova examenul...

Supărările primarului din Pui

Primăria din Pui s-a ales cu alocări de la bugetul de stat în cuantum de puţin peste 400.000 de lei...

Închide