Absolvenţii de clasa a VIII-a au scăpat de examene!

17 iunie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Politica si administratie

Ieri, aproximativ 3.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a din judeţul Hunedoara au susţinut cea de-a doua probă scrisă a examenului de Evaluare Naţională – la disciplina Matematică.

La această probă de examen au fost prezenţi 2.941 candidaţi, iar 246 nu s-au prezentat la examen. „Proba scrisă s-a desfăşurat în condiţiile prevăzute în metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de Evaluare Naţională, cu respectarea procedurilor transmise de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Nici un elev nu a fost eliminat. În cazul unei candidate, care acuza senzaţii de disconfort abdominal, a fost necesară intervenţia echipei SMURD care a transportat eleva la spital unde a fost reţinută pentru investigaţii. În funcţie de evoluţia stării de sănătate, absolventa va putea susţine proba scrisă la disciplina Matematică în etapa specială a examenului de Evaluare Naţională – 2020”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Şcolar Judeţean.
Astăzi, 66 de elevi vor susţine proba scrisă la Limba şi literatura maternă. Primele rezultate vor fi afişate luni, 22 iunie, până la ora 14:00. Contestaţiile pot fi depuse atât în format fizic, cât şi electronic, în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) şi 23 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). În acest caz, al depunerii contestaţiilor, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit electronic şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora. (A. Năstase)

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Ştrandul din Deva, în aşteptarea startului estival

Aflat în administrarea Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva, respectiv a Serviciului Administrare Baze Sportive şi de Agrement,...

Răchitova: ploi cu daune, investiţii şi examene

De câteva zile, ploile s-au lăsat duse cam greu nu doar la nivel de judeţ, ci din întreaga ţară. Însă,...

Pesediştii lui Laurenţiu Nistor condamnă judeţul Hunedoara la subdezvoltare

Judeţul nostru este la un pas de a rata dezvoltarea cu fonduri europene! În această perioadă, în care alţii se...

Închide