ActualitateFlash

A supravieţuit trei zile, vegheat de cel mai bun prieten, un câine husky!

02-siberian-husky-37Maximilian Gânju

Un pensionar din municipiul Petroşani a fost salvat de salvamontiştii din Parâng, după ce a căzut într-o râpă şi a suferit mai multe răni. Omul şi-a petrecut două nopţi şi trei zile sub cerul liber, până a fost găsit de două localnice ieşite la plimbare. În tot acest timp, la căpătâi i-a stat câinele său, un husky siberian pe care-l luase la plimbare.

Găsit în râpă, în semiconştienţă  
Bărbatul de 62 de ani, din Petroşani, a dispărut încă de joi, după ce a plecat la plimbare împreună cu câinele său în zona Brădet de la poalele Parângului. Rudele s-au îngrijorat, după ce la lăsarea întunericului au constatat că bătrânul nu s-a întors acasă şi au anunţat Poliţia Petroşani de dispariţie. Pe timpul nopţii, căutările n-au dus la nici un rezultat, iar a doua zi salvatorii montani au reluat căutările, însă fără succes. Rudele aveau puţine informaţii despre zonele prin care merge bărbatul, iar cum victima nu avea nici telefon mobil, operaţiunea de salvare a fost şi mai dificilă. Sâmbătă, două localnice ieşite la plimbare la Brădet l-au observat pe pensionar în râpa în care căzuse şi au dat alerta. ”Am fost anunţaţi de o persoană căzută într-o râpă şi o echipă din cadrul Salvamont Petroşani a plecat imediat în misiunea de salvare. Când am ajuns la victimă, am descoperit că era în imposibilitatea de a se deplasa, era semiconştientă şi după ce i-am acordat primul ajutor, am transportat-o la echipajul de prim ajutor”, a declarat Dumitru Bârlida, şef Salvamont Petroşani.

Câinele i-a salvat viaţa
Salvatorii montani au fost impresionaţi de loialitatea câinelui bătrânului şi cred că este posibil ca animalul de companie să-i fi salvat viaţa. Rănitul şi-a petrecut două nopţi, în care au fost temperaturi de 3 şi 4 grade Celsius, sub cerul liber, iar salvatorii cred că patrupedul i-a ţinut de cald, suficient cât să nu moară de hipotermie. ”Bărbatul plecase la plimbare sau după ceva fructe de pădure împreună cu câinele său, un husky. A căzut în râpă, s-a rănit şi nu s-a mai putut mişca, iar câinele a stat tot timpul lângă el, aşa l-am găsit şi noi. Era la limită, cât de cât conştient şi m-a recunoscut. Vorbea cu greu şi am înţeles că animalul a stat lângă el în toate aceste zile petrecute sub cerul liber până să-l salvăm. Am fost impresionaţi de loialitatea câinelui”, a mai spus Dumitru Bârlida.
Pensionarul a fost internat la Spitalul de Urgenţă Petroşani în stare stabilă, iar salvatorii montani au dus câinele la Poliţia Petroşani, de unde a fost luat de familia victimei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura