Actualitate

A refuzat să ofere răspuns unei solicitări a polițiștilor

Administratorul unei firme din Jude­țul Hunedoara a fost sancționat con­tra­vențional de către polițiștii de la Rutieră cu o amendă în valoarea de 4.500 de lei.
Oamenii legii i-au cerut să le co­mu­nice cine se afla la volanul unui auto­tu­rism deținut de firma sa, dar afaceristul nu s-a conformat. Cel căutat de polițiști ar fi încălcat mai multe reguli de cir­cu­lație pe un drum din localitatea Cristur, oamenii legii urmărind să-l identifice și să-l amendeze pentru abateri. Biroul Rutier i-a solicitat să comunice, în ter­men de 5 zile, datele de identificare ale persoanei care a condus autoturismul pe DJ 687 prin localitatea Cristur, în­tru­cât a fost filmat încălcând mai multe reguli de circulaţie. Administratorul a ce­rut la Judecătoria Deva anularea pro­cesului verbal de contravenţie sus­ținând că la sediul social nu i-a fost comunicat nici un proces verbal şi că nu a semnat niciodată de primire a aces­tuia. Cu toate acestea, judecătorii nu s-au lăsat înduplecați și i-au respins so­licitarea, menținând sancțiunea de 4.500 de lei. (M. Gânju)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura