A luat medicul de la Spitalul Petroşani şpagă?
Incidentul ar fi avut loc în urmă cu circa o lună, iar polițiștii Biroului de Investigare a Criminalității Economice Petroșani s-au sesizat în urma unui apel la 112. Medicul ar fi primit 200 de euro de la un bărbat suspectat de agresiune, pentru a externa victima astfel încât să rezulte mai puține zile de îngrijiri medicale.
Voia să externeze victima mai repede
„Prin intermediul serviciului de urgență 112, organele de poliție din cadrul Poliției municipiului Petroșani au fost anunţate cu privire la faptul că, în calitate de medic în cadrul Spitalului de Urgență Petroșani, a primit de la numitul (…) suma de 200 de euro, cu titlu de mită. Ajungând la sediul Spitalului de Urgență din Petroșani, organele de poliție au identificat persoanele implicate, care au precizat că în data de 10.05.2022, în jurul orelor 10.00, s-au deplasat la sediul unității sanitare pentru a discuta cu managerul spitalului întrucât nu erau de acord cu faptul că medicul chirurg intenționa să o externeze din spital pe victima agresiunii, aceasta aflându-se internată în spital ca urmare a unei altercații. Au discutat cu doctorul, dar au observat că acesta avea în buzunarul halatului mai multe bancnote de euro. Aceștia
l-au întrebat pe medic în legătură cu proveniența bancnotelor din buzunar și au afirmat că el ar fi primit banii de la agresor, pentru a externa mai repede victima. Organele de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Biroul de Investigare a Criminalității Economice Petroșani au procedat la ridicarea a unui număr de 4 bancnote având cupiura de 50 de euro fiecare”, au stabilit anchetatorii.
Sunt indicii care-l incriminează
Pentru aflarea adevărului, pentru lămurirea tuturor aspectelor, organele de anchetă au cerut dispunerea efectuării în cauză a unei expertize genetice judiciare. Anchetatorii au vrut să vadă dacă pe bancnote se regăsește ADN-ul individului suspectat că a dat medicului șpagă. Suspectul n-a fost de acord cu prelevarea de probe biologice, astfel că s-a cerut intervenția instanței judecătorești. Judecătorul de drepturi şi libertăţi a apreciat că există probe şi indicii de săvârşire a infracţiunilor de luare de mită şi dare de mită, şi că se impune prelevarea de probe biologice de la suspect, astfel că a dispus efectuarea acestora fără consimțământul individului. (M.Gânju)