Actualitate

A început reabilitarea străzilor din Hunedoara!

Cristina Ghenea

Mult aşteptatele lucrări de reparare a străzilor din municipiul Hunedoara au început. Gropile care au împânzit toate arterele oraşului sunt astupate, în sfârşit.

Şantier în tot municipiul

În urmă cu două zile, au început lucrările de decopertare şi frezare a arterelor de circulaţie din întregul municipiu. Reparaţiile au demarat din intersecţia Bulevardului Dacia cu strada Avram Iancu, continuând apoi cu Bulevardul 1848 şi nu vor înceta, până ce găurile de pe fiecare stradă, pe rând, nu vor fi astupate. „După cum am promis, plombările au început imediat după ce a fost semnat contractul cu fima care a câştigat licitaţia. În 60 de zile, întregul municipiu va fi plombat”, a declarat Ovidiu Hada, primarul Hunedoarei.

Nouă artere vor fi reasfaltate

Lucrările de reabilitare a străzilor nu se vor opri după plombarea gropilor, ci vor continua, începând cu luna mai, cu reasfaltarea a nouă artere, în cadrul unui proiect în valoare de 10 milioane de euro. „Pe nouă dintre străzi se va turna covor asfaltic, iar pe lângă asta, proiectul urmăreşte şi înfiinţarea unor noi locuri de parcare, precum şi două sensuri giratorii noi”, a mai adăugat edilul şef al Hunedoarei.

5 comentarii la „A început reabilitarea străzilor din Hunedoara!

  • @bebe ai un limbaj… Esti in secta concurenta?
    Daca nu va asfalteaza il injurati, daca va asfalteaza il injurati.
    Ciudata natie romanii astia.

  • trist,.. foarte trist,.. probabil ca se fura la greu si cu aceasta ocazie,.. da nu asta e important,.. ne-am obisnuit ca la fiecare lucrare publica, pe bani publici sa se fure,..asta e,.. asta-i Romania,.. oricum e tarziu,.. mai bine nu ar face nimic,.. nu s-au facut lucruri mai importante in Hunedoara,.. orasul este la pamant din punct de vedere economic,.. zero locuri de munca create, doar interese si interese,.. au demolat tot de pe fosta platforma siderurgica, au luat fierul si daca ii intrebi pe ei, ei zic ca nu ei au demolat,.. dar terenul este al lor, al celor de la EcoSid,.. care e in proprietatea primariei,.. unde sunt banii din fier vechi???? se scotea si 200 tone de fier vechi pe zi, asta inseamna 200000 lei pe zi la un pret de 1 leu pe kg… unde s-au dus acei bani???

  • Drumul reabilitat anul trecut 2 saptamani de repetentul Hada de la Piata la Primarie este cel mai distrus din Hunedoara.
    Oare anul acesta calitate lucrarilor va fi la fel (comisionul ?).
    Sa speram ca nu ! :(((

  • Sunt Devean dar ma doare sa vad ca orasul Hunedoara a ajuns in asemenea conditii.Nu inteleg cum de un primar ca MIRCEA MUNTEAN a putut garanta pentru un asemenea nenorocit.RUSINE HADA,RUSINE PNL HUNEDOARA.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura